Mihai Eminescu

Fãt-Frumos din tei

-- "Blanca, aflã cã din leagãn
Domnul este al tãu mire,
Cãci nãscutã esti, copilã,
Din nevrednicã iubire.

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei gãsi la cel din stele
Mângâierea vietii tale,
Mântuirea fetei mele."

-- "Nu voi, tatã, sã usuce
Al meu suflet tânãr, vesel :
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii altii lese-l.

Nu voi pãrul sã mi-l taie
Ce-mi ajunge la cãlcâie,
Sã orbesc cetind pe carte
În fum vânãt de tãmâie."

-- "Stiu mai bine ce-ti prieste,
Las' de-a lumii orice gând,
Mâni în zori de zi pleca-vom
Cãtre schitul vechi si sfânt."

Ea aude -- plânge. -- Parcã
Îi venea sã plece-n lume,
Dusã de pustie gânduri
Si de-un dor fãrã de nume.

Si plângând înfrânã calul,
Calul ei cel alb ca neaua,
Îi neteazã mândra coamã
Si plângând îi pune seaua.

S-avântã pe el si pleacã
Pãru-n vânturi, capu-n piept,
Nu se uitã înainte-i,
Nu priveste îndãrãpt.

Pe cãrãri pierdute-n vale
Merge-n codri fãr' de capãt,
Când a serei raze rosii
Asfintind sin ceruri scapãt.

Umbra-n codri ici si colo
Fulgereazã de lumine...
Ea trecea prin frunza-n freamãt
Si prin murmur de albine ;

În mijloc de codru-ajunse
Lângã teiul nalt si vechi.
Unde-izvorul cel de vrajã
Sunã dulce în urechi.

De murmur duios de ape
Ea trezitã-atunci tresare,
Vede-un tânãr, ce alãturi
Pe-un cal negru stã cãlare.

Cu ochi mari la ea se uitã
Plini de vis, duiosi plutind,
Flori de tei în pãru-i negru
Si la sold un corn de-argint.

Si-ncepu încet sã sune
Fermecat si dureros --
Inima-i crestea de dorul
Al strãinului frumos.

Pãrul lui i-atinge pãrul
Si aruci c-obrazul ros
Ea apleacã gene lunge
Peste ochii cuviosi.

Iar pe buze-i trece-un zâmbet
Înecat, fermecãtor,
Care gur-abia-i deschide
Cea uscatã de amor.

Când cu totului rãpitã
Se-ndoi spre el din sele,
El înceatã din cântare
Si-i grãi cu grai de jele,

S-o cuprinde de cãlare --
Ea se apãrã c-o mânã,
Însã totusi lui se lasã,
Simte inima cã-i plinã.

Si pe umãrul lui cade
Al ei cap cu fata-n sus ;
Pe când caii pasc alãturi,
Ea-l privra cu suflet dus.

Numai murmurul cel dulce
Din izvorul fermecat
Asurzeste melancolic
A lor suflet îmbãtat.

Lun-atunci din codri iese,
Noaptea toatã stã s-o vadã,
Zugrãveste umbre negre
Pe camp alb ca de zãpadã.

Si mereu ea le lungeste,
Si urcând pe cer le mutã,
Dar ei trec, se pierd în codri
Cu viata lor pierdutã.

La castel în poartã calul
Stã a doua zi în spume,
Dar frumoasa lui stãpânã
A rãmas pierdutã-n lume.

Alte poezii de dragoste de Mihai Eminescu

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'Love is the great miracle cure. Loving ourselves works miracles in our lives.'
  ~ Louise Hay
• 'A simple I love you means more than money ...'
  ~ Frank Sinatra
• 'Love is an attempt to change a piece of a dream world into reality.'
  ~ Theodor Reik