Sfântul Valentin

Un fel de Moș Nicolae al îndrăgostiților

Controversa din spatele sărbătorii care ne bate la ușă pe data de 14 februarie datează de mulți ani deja. Patrioții acuză faptul că Valentine’s Day nu trebuie celebrat în România, fiind considerată o bilă neagră în plus pe lista sărbătorilor preluate de la occidentali. Ei preferă să își pună iubirea sub lumina lumânării de Dragobete, „Valentinul” autohton, ca să zicem așa. Dacă vă e greu să decideți în care din aceste două zile să vă răsfățați aleșii cu atenție deosebită, propunem să vedem cum s-au născut și ce semnifică cele două sărbători ale iubirii.

Legendele Sfântului Valentin

Sărbătoarea Sfântului Valentin, cu tot ceea ce înseamnă ea în ziua de azi, nu s-a născut la americani, englezi sau francezi. În ciuda părerii generale, legendele care stau la baza explicării acestei sărbători spun că Valentin își trage rădăcinile chiar din strămoșii noștri romani. Nașterea sărbătorii a fost situată în secolul 3, în perioada creștinării romanilor.

Una din legende susține faptul că Valentin a fost un preot care a rămas în istorie drept protectorul îndrăgostiților. Și asta pentru că, pe vremea împăratului Claudius, când tinerilor bărbați le era interzisă căsătoria pentru mai bune performanțe pe câmpul de luptă, Valentin și-a dat viața pentru a lupta împotriva acestei crude legi. Valentin a continuat să oficieze căsătoriile tinerilor îndrăgostiți, lucru care l-a înfuriat pe împăratul Claudius.

O altă legendă schimbă contextul, dar păstrează esența: Valentin a fost un deținut roman care s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, o tânără care i-a fost alături în perioada grea a încarcerării sale. Înainte de moartea sa, Valentin i-a scris tinerei o scrisoare, pe care a încheiat-o cu sintagma: „Valentin-ul tău/Your Valentine”, formulare care a devenit foarte populară și este reprezentativă pentru sărbătoarea iubirii. Se presupune că data de 14 februarie a coincis fie cu moartea tânărului, fie cu înmormântarea sa.

A treia legendă îl asociază pe Sfântul Valentin cu salvatorul creștinilor, ținuți în condiții foarte aspre în închisorile romane. Versiunea oficială susține că sărbătorirea Sfântului Valentin ca ocrotitor al îndrăgostiților a fost un tertip al Bisericii de la Roma, care a dorit să combată sărbătoarea păgână Lupercalia. Pe 14 februarie începeau ritualurile dedicate zeiței Juno, divinitatea care domnea peste celelalte zeițe ale cerului. Istoria spune că ritualurile acestei sărbători implicau atingerea femeilor romane cu piei de cap



Citate de dragoste

  • 'Amărăciunea închide viața; dragostea o eliberează. Amărăciunea paralizează viața; dragostea o împuternicește. Amărăciunea face viața acră; dragostea o îndulcește. Amărăciunea îmbolnăvește viața; dragostea o vindecă. Amărăciunea orbeste viața; dragostea unge ochii ei.'
    ~ Harry Emerson Fosdick
  • 'Dragostea este un act de iertare nesfârșită, o privire blândă care devine un obicei.'
    ~ Peter Ustinov
  • 'Niciun bărbat nu este cu adevărat căsătorit
    până când nu înțelege
    fiecare cuvânt pe care soția lui nu îl spune.'
    ~ Necunoscut