Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite
pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã
se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în
mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste
mare.
Alte poezii de dragoste de Nichita Stanescu
Luna în câmp