Pe drumul de tristete si durere
Pe care si parintii mei s-au dus
Pasesc, si fiecare pas ma doare,
Eu nu-s nebun,sau poate,inca nu-s.
Am obosit sa merg,m-asez pe-o piatra
Privesc drumul pustiu,ce duce nicaieri
O lacrima din ochi,pe drum imi cade
Reamintindu-mi azi de ceea ce-am fost ieri.
Rostogolita-n praf isi pierde stralucirea,
Si ma gindesc c-asa patim si noi
In inima parintilor ne nastem,
Iar drumul ne transforma in noroi.
Sa fie asta totul?E tot ce ne asteapta?
O lacrima ne nastem, traim, si am murit?
Dar inima-mi tresare,nu, nu e totul,
Din moartea unei lacrimi,o floare-a rasarit.
Privesc micuta floare,si ma-nfior in suflet
Caci moartea naste viata din lacrimi ,uneori
Pustiu e drumu-n fata,si plin de praf,si doare
Dar cind ma uit in urma eu vad un riu de flori.
publicata in 2014-10-02
Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori
Istoria unei relaÈ›ii nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente È™i pasiuni puternice, odată ce acestea se aÈ™ază È™i cei doi parteneri încep să se …
PuÈ›ine sunt relaÈ›iile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeaÈ™i lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …
E mult de muncă într-o relaÈ›ie dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poÈ›i construi ceva durabil. Cel mai …