Relatii

Semnalele de alarmă ale unei relații toxice

relatii abuzive

Nicio relație nu seamănă cu alta însă tiparele unei relații toxice sunt ușor de conturat și de cele mai multe ori, aproape identice. Și asta pentru că avem de-a face cu aceleași tipuri de comportamente care conduc la un astfel de deznodământ. E bine să le cunoști pentru a știi cum să te ferești de ele ori, dacă e deja prea târziu pentru a anticipa, să poți pune capăt relației. Care sunt cele mai comune semnale de alarmă pe care trebuie să le urmărești?

Comportamentul agresiv

Agresiunea poate fi de mai multe feluri nu doar fizică. Și nu e nevoie doar de agresiune fizică pentru a numi o relație ca fiind una toxică, abuzivă. Sunt fel și fel de astfel de comportamente care toate au același rezultate și efecte similare pe termen lung.

Semnalele de alarmă pe care ți le transmite partenerul încă de la început din acest punct de vedere se materializează în comportamentul său față de ceilalți, fie ei necunoscuți sau apropiați. Poți urmări de asemenea și felul în care răspunde el la stimulii negativi din exterior, mai precis la gradul de agresivitate cu care răspunde care de multe ori poate fi exagerat în comparație cu aceștia.

Lipsa de empatie sau remușcări

Nimeni nu e perfect. Cu toții greșim iar atunci când suntem într-o relație monogamă, cei de lângă noi vor observa aceste greșeli mai mult și mai repede decât oricine altcineva, de vreme ce împart cu noi același spațiu vital. Atunci când greșim față de cei iubiți, de cele mai multe ori ne vom confrunta cu remușcări și părere de rău. Lipsa acestora e un mare semnal de alarmă care poate scoate la iveală posibile abuzuri viitoare și lipsa de empatie. O lipsă de empatie care poate fi de asemenea observată ușor, analizând răspunsurile partenerului la problemele tale personale, în special în cazul celor care îți provoacă mari dureri de cap și o stare generală negativă.

Nevoia de a manipula și de a minți

Sunt persoane care pur și simplu nu știu să spună adevărul. E și asta o problemă majoră. Și mai grav este însă când o persoană apropiată ție se folosește de minciună pentru a încerca să te manipuleze astfel încât să îi faci mereu pe plac. De aici e o scurtă cale până la momentul în care te vezi nevoită să renunți complet la tot ceea ce te reprezintă, la prieteni, la familie, la pasiuni, hobby-uri și planurile de viitor. Pentru că în final, acesta este și scopul celui care încearcă să manipuleze.

Nu acceptă nicio regulă

Trăim într-o societate dominată de reguli. Învățăm încă de mici să le respectăm pentru a ne putea integra și pentru a putea trăi fericiți fără a încălca libertățile celorlalți. Sunt oameni însă pe care fie nu îi interesează aceste reguli fie decid să le încalce în mod intenționat. Majoritatea o fac din egoism și egocentrism, două trăsături care merg mână în mână cu abuzul și relațiile toxice.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Greșeli grave pe care le poți face într-o relație

Nu e ușor să navighezi prin apele învolburate ale unei relații, oricărei relații și mai mult, să te și menții pe linia de plutire la nesfârșit. Trebuie să recunoaștem, cu …

Citeste mai departe ›
Relatii

3 mituri despre relații culese din poveștile copilăriei

Poveștile nemuritoare cu care am crescut și care ne-au făcut copilăria mai frumoasă, mai târziu filmele romantice și romanele din aceeași categorie, nu fac decât să ne insufle o mulțime …

Citeste mai departe ›
Relatii

Sfaturi utile pentru o comunicare mai bună

Comunicarea este unul dintre cele mai importante lucruri într-o relație. De ea depinde felul în care aceasta evoluează dar și echilibrul de care avem nevoie în viața de zi cu …

Citeste mai departe ›
Relatii

Sfaturi simple pentru introvertiți

Din punct de vedere al personalității, putem împărți lumea în două categorii majore: cei extrovertiți și cei introvertiți. Pentru cei din prima categorie, totul pare extrem de simplu la prima …

Citeste mai departe ›
Relatii

11 motive să te simți bine după o despărțire

Despărțirile sunt de cele mai multe ori greu de digerat, mai ales dacă vin într-un moment în care sentimentele sunt încă puternice ori, după o relație îndelungată, când cei doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

5 motive să îți pui toată încrederea în relația actuală

Am discutat de multe ori deja despre cât de greu este să îți dai seama la început de relație dacă partenerul în care îți pui mari speranțe este cu adevărat …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love doesn't just sit there, like a stone; it has to be made, like bread, remade all the time, made new.'
    ~ Ursula K Le Guin
  • 'Love is an act of endless forgiveness, a tender look which becomes a habit.'
    ~ Peter Ustinov
  • 'A successful marriage requires falling in love many times, always with the same person.'
    ~ Mignon McLaughlin

Cautare in articole

Cele mai recente articole

greseli majore relatie

Greșeli grave pe care le poți face într-o relație

Nu e ușor să navighezi prin apele învolburate ale unei relații, oricărei relații și mai mult, să te și menții pe linia de plutire la nesfârșit. Trebuie să recunoaștem, cu …

Citeste mai departe ›
iubire ca-n povesti

3 mituri despre relații culese din poveștile copilăriei

Poveștile nemuritoare cu care am crescut și care ne-au făcut copilăria mai frumoasă, mai târziu filmele romantice și romanele din aceeași categorie, nu fac decât să ne insufle o mulțime …

Citeste mai departe ›
sfaturi comunicare relatie

Sfaturi utile pentru o comunicare mai bună

Comunicarea este unul dintre cele mai importante lucruri într-o relație. De ea depinde felul în care aceasta evoluează dar și echilibrul de care avem nevoie în viața de zi cu …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri