Relatii
Relațiile de lungă durată nu sunt neapărat și fericite. Mulți oameni rămân împreună doar pentru că se tem de singurătate sau pentru că se tem de reacția celor din jur. De asemenea, sunt cupluri care se iubesc și în același timp, trăiesc nefericiți unii alături de ceilalți din varii motive. Care sunt lucrurile care fac o relație să fie una cu adevărat bună? Iată câteva exemple simple dar eficiente:
Vă pasă, și aveți grijă unul de celălalt
La început e pasiunea. Apoi apare și iubirea. Între timp însă, e nevoie și de prietenie adevărată. Acel tip de prietenie care transformă relația într-una cu adevărat echilibrată, în care fiecăruia îi pasă de celălalt, se ajută unul pe celălalt, au grijă unul de celălalt.
Știți că conflictele sunt normale și de așteptat
Acest lucru este foarte important deoarece vă scoate din lumea de vis a dragostei de la început și vă transpune în realitate, o realitate în care maturitatea are precedent în fața așteptărilor. Știi, atât tu cât și partenerul, că nu veți putea trăi alături unul de celălalt pe termen lung fără a avea și conflicte din când în când, că problemele sunt întotdeauna undeva la colț dar în același timp, că muncind împreună, puteți trece peste obstacole, și că nicio problemă nu e imposibil de rezolvat.
Știți să vă alegeți bătăliile
Am stabilit deja faptul că conflictele sunt inevitabile. Pentru ca echilibrul să fie menținut iar comunicarea să se desfășoare în condiții normale, e nevoie și de compromisuri. Nu toate conflictele și neînțelegerile trebuie neapărat și discutate iar doi oameni maturi, știu când e nevoie de dialog și când e nevoie de un compromis, să închidă ochii la o problemă minoră care până la urmă nici nu înseamnă nimic în economia pe termen lung a relației lor.
Știți să comunicați și să ascultați
Dar cel mai important lucru aici, e să știți comunica mai ales atunci când vă confruntați cu o problemă, astfel încât și partenerul să vă asculte. Aici e nevoie de puțină muncă atât în a alege momentul potrivit cât și în a vă alege cuvintele și felul în care vorbiți.
Nu îți e frică că vei fi judecată sau că ceea ce spui va fi folosit împotriva ta
Comunicare liberă. Acesta este unul dintre secretele unei relații fericite pe termen lung. O comunicare în care nu îți e frică să spui niciodată ce simți și ce gândești și un partener care îți oferă întotdeauna siguranța nu doar că te-ai făcut auzită ci și că tot ceea ce spui nu va fi folosit niciodată împotriva ta și nici nu vei fi judecată pentru acestea. Ba mai mult, va încerca întotdeauna să rezolve împreună cu tine problemele și să te facă să te simți bine atât în pielea ta cât și alături de el.
Scris de Caesar
Hipersensibilitatea emoțională poate fi o problemă care dacă nu e adresată ca atare, poate produce dezechilibre în relație. Sunt fel și fel de moduri în care poți să tratezi cu …
Citeste mai departe ›Dragostea e complicată și la fel sunt și căile ei. E greu să îți găsești relativ repede persoana potrivită și puțini au norocul de a nu suferi de câteva ori …
Citeste mai departe ›Nimeni nu e perfect. Cu toții greșim iar acest lucru nu se va putea schimba niciodată pentru că nu ne vom putea schimba însăși natura noastră de oameni imperfecți. Pe …
Citeste mai departe ›Uneori, ne palce singurătatea, ne place pentru că ne reamintește cât de importante sunt lucrurile care ne plac, cât de importantă este dezvoltarea personală dar mai ales, ne amintește despre …
Citeste mai departe ›Nu e întotdeauna ușor să evoluezi un partener sau relația cu acesta încă de la început, deși cu toții ne-am dori probabil acest lucru, astfel încât să evităm pe cât …
Citeste mai departe ›