Se poate spune ca a ajuns obsesie? Se poate spune ca totul a fost o iluzie? Cat de departate sunt obsesie si iluzie una de alta asa cum suntem noi acum...
"Cum a inceput?" Asta m`a intrebat fiica mea ieri, cand a aflat despre prima mea dragoste.
Mi`am zis in gand "Mai bine ai intreba de ce a inceput? Dar tu inca nu stii nimic."
Sa va spun si voua. Eram a 9a. prima data l`am abordat eu, neintentionat, la balul bobocilor. Imi uitase`i biletul acasa si aveam nevoie de numele strazii ca sa mi`l aduca mama. L`am prins de brat si l`am intrebat daca stie cum se numeste strada. Mi`a spus ca nu.
Au trecut 2 ani fara sa ne spunem absolut nimic, desi amandoi simteam ceva unul pentru altul. Acei doi ani au fost cel mai mare chin pentru mine. Al treilea an, am inceput deja sa vorbim. Am iesit la cate un suc, dupa ore stateam impreuna mai mereu, ne vedeam in fiecare zi. Am avut o relatie frumoasa de o luna dupa care am ales sa`i spun ca vreau sa ne despartim pentru ca nu il simt aproape de mine. Adevarul era ca il iubeam atat de mult, incat dragostea ce mi`o oferea nu o mai simteam. Aveam impresia ca se foloseste de faptul ca eram frumoasa. Credeam ca sentimente exista doar din partea mea. Ma inselam..
M`a intrebat de ce si nu a ripostat. Am luat asta ca pe un semn care imi dadea un raspuns clar.
Au trecut doua saptamani in care de fiecare data cand il vedeam in liceu, il priveam in ochi si imi dadeam seama ca il durea. Nu mai spun ce era in sufletul meu..lacrimile imi dadeau aporpae in fiecare ora. Nu ma puteam concentra, nu mai mancam, simteam cum se scurge bucata cu bucata toata energia din mine. Noroc ca aveam niste prietene extraordinare cu care ma mai luam si timpul trecea. Dar nu am rezistat prea mult; nici eu si nici el. Intr`o dimineata, inainte de ore, am chiulit amandoi. El mi`a spus ca nu poate trece peste mine, ca sun t cu adevarat oarba daca nici acum nu vad cat de mult ma iubea. Cat de dulce a fost impacarea! Au continuat luni superbe in care ne`am fost alaturi la mai mult rau decat bine. Eu am facut accident de masina, mai bne zis a dat peste mine o masina. Venea in fiecare zi la spital si statea cu mine. El, a ramas fara parinti si a trebuit sa se descurce singur cu un copil de 7 ani (sora lui). Avea deja 18 ani impliniti, eu doar 17. Pentru el era ultimul an in oras, a hotarat sa se intoarca in tara pentru facultate (el era din ucraina). Asa ca ultimul an petrecut impreuna a fost scurt, dar ne`a unit pe vecie. Cand a plecat, am ales sa continuam relatia. I`am promis ca o sa fac faucltatea in acelasi oras unde o facea si el, iar el mi`a jurat ca o sa ma viziteze de cate ori are bani. De fetita m`am atasat si ea de mine. Dar nu a putut ramane cu mine oricat de mult am fi vrut. Trebuia sa mearga cu el pentru ca acolo ii era locul. Nu am crezut ca o sa mai pot iubi un alt baiat. El era totul pentru mine. Cu toate astea, vedeam capatul relatiei. La doua luni dupa plecarea lui am decis pentru a doua oara sa o rup de el. Simteam ca innebunesc fara sa`l simt aproape.
M`am aruncat in bratele altuia, sperand ca o sa`l pot uita. De fapt era chiar prietenul lui mai bun, care trecuse a 12 la fel ca mine. In vacanta de Pasti a venit sa ma vada. Cand a aflat ca aveam pe altcineva dar mai ales cand a vazut cu cine eram s`a schimbat atat de tare la fata incat am crezut ca o sa`l bag in mormant. Il iubeam inca. Asa ca m`am despartit de el si ne`am impacat. Ne`am facut planuri de viitor: cum de terminam a 12 urma sa merg la el, sa ma inscriu la facultate. El avea un apartament isi gasise de lucru; eram acoperiti la o adica. Singura greutate era cresterea micutei, dar asta ne`a maturizat foarte mult. Am terminat a 12, m`am inscris la facultate si am plecat la el.
Intr`o zi a spus ca nu mai poate rabda, nu mai vrea sa ma piarda si mi`a pus celebra intrebare :"Vrei sa fii sotia mea?". Eram in culmea fericirii. Ne`am casatorit saptamana care urma, singuri, fara vre`o ruda. Hotaraseram sa fie totul oficial in fata parintilor cand vom mai creste si cand vom avea bani. Am decis sa adoptam fetita, sa o crestem impreuna, alaturi de copii pe care urma sa`i avem, Acum vad totul cu alti ochi: eram doi copii care viata i`a maturizat devreme dar care inca se credeau in clasa a 10.
Dar.. fericirea nu este lumeasca. Nu a durat decat 2 ani pentru mine. A murit intr`o deraiere de tren. Am ramas singura, cu un copil de crescut care nu era al meu. Eram pierduta. Ai mei au avut un soc cand au auzit ca ma maritasei si pe deasupra am mai ramas si cu un copil pe care trebuia sa`l cresc..doar nu era sa`l abandonez. Dar m`au ajutat. Aveam deja 23 de ani, o slujba, si un apartament. M`am recasatorit cu actualul meu sot pe care nu l`am iubit, nnu il iubesc si nu cred ca voi putea sa`l iubesc vreodata dar care imi este sprijin si de care am avut o mare nevoie. Mi`a ramas in inima si nu il pot scoate de acolo. a gandesc zi si noapte la el, de mult ori nici nu dorm. Astept sa il revad ca sa`i spun cat de greu mi`a fost fara el. Mi`l imaginez si acum langa mine, imi imaginez ca suntem impreuna, fericiti ca inainte dar ma trezesc la realitate si imi dau seama ca nu e asa. Atunci, din fericirea in care urcasei cad intr`o prapastie in care ma lovesc de durere si disperare, singuratate si agonie. Nimic nu ma mai poate bucura, nici macar copii pe care ii am. Ma gandesc de fiecare data ce pacat trebuie sa`l spal prin atata suferinta sau daca o voi putea vreodata rascumpara.

publicata in 2011-11-11

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'Love is like war,
  Easy to begin but hard to end.'
  ~ Anonymous
• 'Soul meets soul on lover's lips.'
  ~ Percy Bysshe Shelly
• 'Love is the great miracle cure. Loving ourselves works miracles in our lives.'
  ~ Louise Hay