Destinul ne-a adus împreuna

poveste de dragoste scrisa de Pisoiul



Totul a început intr-o seara când ne-am întâlnit la bunici. Ne cunoasteam de mult dar probabil se scurseseră mai mult de zece ani de când nu ne mai văzuserăm așa ca eram practic doi necunoscuți. A existat o atracție. Una pe care nu o pot descrie in cuvinte. Când vezi o persoana și ți se luminează ziua atunci stii ca ea este persoana potrivită. Din păcate nu aici se afla începutul poveștii noastre deoarce in primul rând unul dintre noi aparținea altcuiva, in al doilea rând ne despărțea o distanță mai mare de 2000km iar in al treilea rând mi-a dar de înțeles ca prietena mea e “aleasa”. Am început însă sa vorbim ca și prieteni și cu timpul ne-am dat seama că avem mai multe in comun decât credeam. Fosta relație se spulberase iar noi eram pregătiți sa avem ceva. Am decis însă să începem o relație numai in vara când ne-am fi văzut. Au urmat niște luni frumose in care am avut încredere am iubit și am trăit fiecare sentiment pe care îl trăia și el. Pe scurt m-am atașat. Evident ca fiecare avea defectele lui dar asta era irelevant. Printr-o discuție matură, se rezolva totul. Era acel moment plăcut când știai ca cineva, chiar dacă e la o distanță foarte mare, e in sufletul tău și îl pătrunde din ce in ce mai adânc pe zi ce trece. Ce a urmat a fost strict greșeala mea. Cu acea greșeala am rupt legătura pana când se apropia ziua lui. As fi fost lipsită de respect sa nu ii urez la mulți ani. Plus ca in sinea mea regretasem greșeala făcută și îmi era nespus de dor de el. Nu credeam ca mi-ar mai scrie după ce s-a întâmplat dar destinul ne-a vrut împreună. Am reînceput sa vorbim dar nu ca înainte. Mă frământa acest lucru deoarce îmi dădusem seama cu adevărat ce simt pentru el. Nu mi s-a întâmplat oricum niciodată sa sufăr după cineva care nici măcar nu a fost al meu... Acuma suntem la începutul începutului. Sper sa fie ultimul din viața mea și sa ii ofer o viața fericita pentru ca o merita din plin. E un om minunat!

publicata in 2018-06-05


Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love can be understood only from the inside, as a language can be understood only someone who speaks it, as a world can be understood only someone who lives in it.'
    ~ Robert C Solomon
  • 'Let those love now who never loved before; Let those who always loved, now love the more.'
    ~ Thomas Parnell
  • 'True love cannot be found where it truly does not exist,
    Nor can it be hidden where it truly does.'
    ~ Anonymous

Cautare in articole

Cele mai recente articole

compatibilitate intelectuala

Semne că sunteți compatibili din punct de vedere intelectual

Iubirea este esențială ĂŽntr-o relație dar nu e singurul lucru care contează pe termen lung. Pentru a putea supraviețui ĂŽmpreună ĂŽntr-o stare de echilibru e nevoie de multe alte lucruri, …

Citeste mai departe ›
relatii fericite

Cuplurile de succes împărtășesc câteva valori esențiale

Cuplurile de succes reușesc să rămână ĂŽmpreună pe termen lung și foarte lung nu doar pentru că se iubesc. Iubirea este importantă ĂŽnsă nu este nicidecum singurul factor care poate …

Citeste mai departe ›
suflete pereche

Tot ce trebuie să știi despre sufletele pereche

Conceptul de suflete pereche este unul cât se poate de controversat și de complex ĂŽn același timp. Mulți cred ĂŽn această idee, poate și mai mulți o consideră un mit …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri