Ma numesc Teodora si am aproximativ 15 ani.Povestea mea a inceput in vara anului 2011.Mai exact...5 iulie 2011.Eram in fata calculatorului,un lucru de rutina intr-o zi foarte calduroasa de vara.Facebook-ul era deschis.Ma saluta un tip pe nume Cristi.M-am uitat pe profilul lui:hmm..18 ani,creol,ochi caprui..."Arata bine,nu?"ma intreba Andra,una dintre cele mai bune prietene,ce era cu mine in momentul respectiv.Am ras,nu pentru ca nu arata bine,ci mai mult de reactia Andrei.Nu-mi amintesc sa-l fi cunoscut inainte de aceasta prima convorbire,desi el parea sa ma cunoasca.Apoi mi-a zis ca locuieste in satul din care ma mutasem eu in urma cu 4 ani.Cristi imi ceruse numarul de telefon,iar eu,abia cunoscandu-l,nu prea eram sigura daca sa i-l dau sau nu."Ce insistent...",imi ziceam.Pana la urma i l-am dat.
Am inceput sa vorbim din ce in ce mai mult,despre tot felul de banalitati.

Cum era vacanta,am hotarat sa merg si eu la tara cateva zile.Intr-o seara,pe cand eram la bunica,ma suna Cristi si ma intreaba daca ies.Am zis ca da,fara prea mare tragere de inima,si asa nu prea aveam ocupatie.Am iesit pe ses,iar el a venit insotit de un prieten.Erau pusi pe panarama baietii.Din prea mult exces de zel,a cam iesit cu bucluc..whatever..mi se parea dragut.
Discutiile noastre incepusera sa devina mai personale,sau asa mi se parea mie.Ma intreba daca are fata de mine si alte lucruri de genul asta.Cred ca incepuse sa-mi placa.
Incepuse sa se strice vremea si nu am mai iesit din casa.
Dupa cateva zile m-am intors in Iasi si i-am povestit Nicoletei,prima fata de pe lista celor mai bune prietene,tot ce am vorbit si primele impresii despre Cristi.
Cateva zile mai tarziu,dupa ce ne-am cunoscut ceva mai bine,am adus vorba despre o intrebare pe care mi-o adresase cand eram la tara,anume:ce sansa ar avea la mine pe o scara de 1 la 10.Fara prea multe detalii,la sfarsitul zilei formam deja un cuplu,mai mult sau mai putin deoarece distanta avea sa ne tina departe unul de celalalt.
Nu credeam ca va fi o relatie prea serioasa,el avea 18 ani,nu prea puteam sa inteleg ce-l facea sa stea cu mine."Poate din plictiseala"imi ziceam uneori.
Era vara,oricum.Nu aveam timp sa ma gandesc la astfel de lucruri.In sfarsit scapasem de scoala,intrasem la liceul pentru care optasem.Prietenele imi erau aproape si mereu gata de noi aventuri.Altceva nu prea conta in momentul respectiv.
Curand am mai facut o vizita la tara.Ma intalneam cu Cristi seara,nu doream ca parintii mei sa stie de noua mea relatie.Acele intalniri n-am sa le uit niciodata.Inca nu am descoperit ce,dar ceva ma atragea(si inca ma atrage)in mod special la el.Era diferit fata de toti ceilalti baieti.Serile acelea au fost aproape singurele intalniri,deoarece distanta,apoi lipsa de timp,ne tineau departe.Am continuat relatia oricum,fiind cea mai grea relatie a mea pana in prezent.Nico vorbea si ea cu el,si chiar se intelegeau bine.Ma bucuram la gandul ca ea e de acord cu mine in ceea ce fac,astfel putea sa ma sustina cand eram gata sa renunt.
Cu timpul,mi-am dat seama ca-l iubesc cu adevarat,desi nu prea stiam si nici nu prea puteam sa i-o arat.Si mi-am dat seama ca si el ma iubeste,poate mai mult decat o merit,uneori.
Ca in orice relatie au mai existat si certuri,putine din fericire,dar cu o impacare minunata de fiecare data.Ne impacam in mai putin de cateva ore.
Fiecare cearta ma facea sa imi dau seama cat de mult il iubesc si cat de greu mi-ar fi fara el.
Am un sfat pentru voi:ganditi bine inainte de a face un lucru!Eu am invatat asta de curand,cand mi-am dat seama cat de aproape eram sa-l pierd pe Cristi.
Motivul pentru care era sa-l pierd...mai bine nu-l zic...mi-e si mie rusine de ce-am facut,totusi.
Intr-o seara,cand stateam cu parintii mei la masa,primesc un mesaj de la el:"Te intreb o chestie simpla...AI CEVA SA-MI SPUI?..raspunde-mi sincer..si gandeste-te bine la ce o sa raspunzi..".Nu intelegeam despre ce vorbeste...."ce ar trebui sa zic mai exact??",a fost raspunsul meu.Aveam de gand sa ma duc sa fac o baie.Am luat si telefonul cu mine,eram sigura ca o sa raspunda la mesajul meu din clipa-n clipa.Raspunsul sosise:"sa inteleg ca nu ai nimic sa-mi spui...?".Raspunsul meu fusese:"nu..".Tot nu intelegeam exact la ce se refera.M-a intrebat apoi:"nu te doare inima sa minti?".Brusc,mi-am dat seama exact despre ce era vorba.Cum nu prea aveam chef sa dau explicatii pentru ce facusem,i-am sugerat s-o lase balta daca are chef de cearta.Raspunsul sau final,asa credeam in acel moment,a fost:"credeam ca ce e intre noi e iubire...dar se pare ca nu...ok,o voi lasa balta...daca asta iti doresti...sa fii iubita..". Lacrimile mi-au umplut ochii si dupa ce am terminat de citit mesajul am scapat telefonul din mana.M-am lasat in jos,langa perete,si am inceput sa plang.Ma simteam ca un copil ce tocmai pierduse jucaria preferata.In fond...cam asta eram,doar ca eu pierdusem mult mai mult decat o jucarie.Simteam ca am pierdut TOTUL.Tremuram toata si nu mai stiam cum s-o scot la capat.Pana la urma mi-am recunoscut greseala si,cu promisiunea ca nu o s-o mai fac niciodata,m-a iertat.
Azi,pe 5 ianuarie 2011 avem jumatate de an de cand suntem impreuna.Pare atat de mult,si totusi atat de putin cand ma gandesc ca parca il cunosc de-o viata...
Te iubesc enorm,bebe!


publicata in 2013-07-17

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'Let those love now who never loved before; Let those who always loved, now love the more.'
  ~ Thomas Parnell
• 'I'm in the mood for love
  Simply because you're near me.
  Funny, but when you're near me
  I'm in the mood for love.'
  ~ Dorothy Fields
• 'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I shudder no more.
  I could be martyr'd for my religion. Love is my religion.
  And I could die for that. I could die for you.'
  ~ John Keats