2
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în 
ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.
Brazii 
mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de 
copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.
Iar izvorul 
înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta 
frunții tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să 
treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte 
lumi, plecată
Cu-ai tăi pași ai să alinți,
Îți va fi și-atunci 
păstrată
Urma pașilor fierbinți.
Căci foșnindu-ți unduirea
Calmă,-a 
palmelor subțiri,
Mi-a stins până și-amintirea
Trecătoarelor 
iubiri.
Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima 
mea iubire,
Ea mi-a dat în viață-un un crez.
Ea, al vieții mele 
soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ție am să ți 
le-nchin.
4
Mergeam tăcuți alături, străini, odinioară
Și 
presimțeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De fața ta curată ca zorile de 
vară,
De părul tău de aur împletit.
Dar nu știam că nimeni n-are să 
poată șterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de 
sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrățișate strâns.
Că prins de-o 
vrajă nouă și-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că 
vinul, deși-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai 
rar.
Văzusem frumusețea privirilor semețe,
Izvoare de lumină, de umbre 
și scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumusețe
De dincolo de ochii mari 
și grei,
Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Și-o aflu-n 
întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viața cu flacăra-i curată
Fără de 
care n-aș putea trăi.
5
Steaua polară pe cer, departe,
În 
scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de 
osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul 
osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n 
tărie.
Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind 
dedesubt,
Ca-nvălmășite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în 
goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor crește din 
pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetație, suflete, 
mori.
Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri și pe 
drapele,
Capăt de osie - roșie stea -
Osia trece prin inima 
mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig și 
căldură,
Și când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii și vulturii mei o 
privesc.
Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii și vulturii mei ar 
zbura,
Spre alte lumi ar zbura și-ar țipa,
Dacă s-ar frânge osia 
mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâșnet de 
cretă,
Cerbii și vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia 
mea.
Osia mea-i doar o parte, știu bine,
Osia mare trece prin 
mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea 
nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, 
sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.
Alta poezie de dragoste de Nicolae Labis
Am iubit...