Elunna

de Khronus


Merg pe o margine de stâncã,
Iar gerul aspru,sâmgeros mã zgârâie ;
Încercând sã mã opreascã,
Sã mã întoarcã...spre lumea pãmânteascã.
Sã mã întoarcã...în universul din care am fost exilat.

Un pribeag al omenirii sunt,
Sortit veºnicii zbateri;
O fantomã al trecutului sunt,
Lipsit de un loc sub soare.

Distrusã ºi abandonatã,
Fiinþa-mi cade...peste masa putredã de sânge ;
Scaunul torturii sãrutã copilul din mine
Scãldându-l în apele morþii ;
Adâncindu-l în vidul etern...

Nãscut fãrã viaþã,
Eu bântui acest pãmânt.
Izgonit de propria soartã,
Frânt... de propriul sânge...
Aruncat în vidul morþii...

ªtiam cã sfârºitul mi se apropie,
ªtiam cã veninul existenþei se ridicã tot mai mult...
Spre inima-mi cangrenatã...paralizatã.

Ochii erau orbiþi de patima agoniei,
Auzul mi-era surpat de strigãtul infernal al copilului din mine!
Cãutând-o pe mama...

Simþeam cum ard pe rugul singurãtãþii,
Sãrutat de fulgerul dezintegrãrii...
Barbar urlau toþi în jurul meu,
Iar eu,cu ochii îndreptaþi spre cerul roºu rosteam însângerat
Rugãciunea cea din urmã...
„Elunna,reginã a nopþii,împãrãteasã a universului,
Fiica lui Zeus,prinþesã a Paradisului
Îmi închin sufletul þie...”

ªi deodatã o luminã albastrã,
Radia din cerul întunecat
Arzând totul în calea ei,
Anulând ritualul coborârii în infern...

De o Zânã albastrã am fost cuprins
ªi înãlþat spre stelele infinitului...

Când am deschis ochii,stãteam la o masã
Cu pergamentul întins ºi peniþa în mânã.
În faþa mea,
O fãpturã dulce stãtea...
Pielea ei albã ºi purã,
Ca zãpada cristalinã,coborâtã din rai.
Pãrul ei lung ºi voluptos,
Mai fin decât firul de mãtase
Corpul ei gingaº ºi graþios,creaþie a Afroditei.
Vocea ei uºoarã ºi plãpândã,moºtenitã de la îngerii lui Dumnezeu
Zâmbetul ei sincer ºi pur ca roua dimineþii.

Simt cum inima-mi pulseazã nebunatic,
Inima...odatã împietritã
Nu puteam crede cã sunt viu...
Prinþesa sfântã,se întoarce spre mine
Fixându-mã cu ochii ei mari ºi limpezi,douã perle din Lacul Infinitului.

Priveam fãptura ei sfântã,
ªi am vãzut în ochii ei
Flacãra cea albastrã,mântuitoare a infinitului...
Eu am întrebato încetiºor :

„Reginã a nopþii,împãrãteasã a universului,
Prinþesã a infinitului,

Elunna...Tu eºti?”


publicata in 2019-12-01

Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori

• De nu-i fi tu
• De-as avea...
• ,, Ai fost cândva,, de Ostrovari Nicoleta 💛
• Trandafirul de searã
• Ochii tai
• N-am cum
• Dragoste din univers
• O stea
• aniversare
• Ce simt acum!

Citate de dragoste

• 'Dragostea este marele miracol vindecător. Iubirea de sine face minuni în viața noastră.'
  ~ Louise Hay
• 'Te iubesc - aceste trei cuvinte au viața mea în ele.'
  ~ Alexandrea către Nicholas III
• 'Acesta este unul dintre miracolele iubirii: Dă ... puterea de a vedea prin farmecul propriu și totuși să nu fii dezamăgit.'
  ~ C S Lewis