M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculã perlatã de la cer,
tot adunat pe o cojițã de mister
c-un fir de galben praf... O albãstrea.
Îmi plânge suflet tot privind-o finã,
pierdutã-n pajiștea de verde,
se aplecând suav la zborul de albinã
și iar zâmbind frugal, sã mã dezmierde.
M-aplec cu grijã, s-o ating, plãpândã,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluș pe un firicel, o blândã...
Mi-aș da din viațã, sã pot fi ca ea... albastrã floare!
06.06.2011
publicata in 2012-09-07
Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori
Istoria unei relaÈ›ii nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente È™i pasiuni puternice, odată ce acestea se aÈ™ază È™i cei doi parteneri încep să se …
PuÈ›ine sunt relaÈ›iile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeaÈ™i lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …
E mult de muncă într-o relaÈ›ie dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poÈ›i construi ceva durabil. Cel mai …