Relatii

3 Motive pentru care e bine sa fii singura de sarbatori

Ne aflam deja in luna decembrie iar sarbatorile de iarna sunt foarte aproape. Probabil ultimul si cel mai nedorit lucru la care ne putem gandi in aceste zile este singuratatea. Nimeni nu isi doreste sa fie singur de sarbatori, mai ales avand in vedere semnificatia acestor zile dar si bucuria pe care ele o aduc, parca fara sens daca nu o putem impartasi cu cineva. Da, singuratatea nu e deloc placuta in aceasta perioada dar, pentru cele dintre voi care nu au de ales, am pregatit o mica lista de 3 motive pentru care te poti bucura de ea.

Mai putine obligatii

Cu totii stim cat de stresante si pline de obligatii pot deveni sarbatorile atunci cand avem familii numeroase, o multime de prieteni si cunostinte, colegi etc., pe care nu trebuie sa ii uitam, sa ii vizitam si pentru care sa ne impartim timpul la secunda pentru a-i multumi pe toti. Atunci cand esti singura, aceasta lista e de doua ori mai mica. Ai doar familia ta, doar prietenii tai, doar colectivul tau de colegi de la lucru. E greu si asa sa ii multumesti pe toti dar, avand in vedere ca obligatiile sociale se dubleaza pentru un cuplu, pare ca totusi, poti sa o scoti la capat mai usor. Si poate ca in febra aceasta continua care ne cuprinde pe toti de sarbatori, vei avea astfel parte si de putin timp pe care sa ti-l dedici tie. Poti participa la o petrecere, poti iesi in oras sau te poti relaxa linistita acasa cu o carte buna si un kilogram de ciocolata.

Economie de bani

Atunci cand esti intr-o relatie cu cineva, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, cheltuielile cresc exponential. Cadouri penru el, pentru familia sa, parintii sai, fratii si surorile sale, daca are. Sa nu mai punem la socoteala si prietenii sai cei mai buni, pe care nu ii poti uita. Ce poti face cu toti acesti bani daca esti singura? In primul rand poti face economii. Pe de alta parte, te poti ocupa de tine si numai de tine, bucurandu-te de cateva lucruri pe care altfel ar trebui sa le uiti, stramtorata si cu punga stransa. Poate incerci un tratament cosmetic nou, o vizita relaxanta la spa, poate ai nevoie de o garderoba noua. Oportunitatile sunt nenumarate atunci cand nu ai pregatita o lista de cadouri mai mare decat cea a Mosului.

Poti sa cunosti tipi noi la petreceri

Unul dintre cele mai pozitive lucruri pe care singuratatea il aduce in perioada sarbatorilor este libertatea. Esti libera sa iesi la petreceri, sa participi la evenimente unde sa cunosti barbati noi, sa flirtezi si sa te simti bine. Evident ca flirtul este exclus atunci cand esti intr-o relatie stabila. Sunt o multime de oportunitati in aceasta perioada a anului cand toata lumea are parte de multe zile libere. Si la toate evenimentele la care vei participa vei cunoaste oameni noi. Printre ei sunt o multime de barbati care iti vor placea si cu care te vei bucura sa faci cunostinta, sa iti pui in valoare farmecele si alaturi de care sa te poti distra asa cum numai femeile fara obligatii o pot face. Si, cine stie, poate chiar sa iti gasesti in cele din urma perechea perfecta. Nu stii niciodata pe cine vei intalni si saruta sub crenguta de vasc.

Scris de Caesar

2 comentarii la 3 Motive pentru care e bine sa fii singura de sarbatori

  1. Anonim decembrie 6, 2011 at 7:45 pm

    Deci asta inseamna sa te cheme Monica Columbica * si sa fi putin T/\rF/\.

  2. IANA decembrie 13, 2011 at 10:12 pm

    MIA PLACUT MULT SUBIECTUL ABORDAT,,DEOARECE DE SARBATORI VOI FI SINGURA,,,DEPARTE DE PRIETENI ,DEPARTE DE FAMILIE ,,DEPARTE DE PATRIE.ESTE PENTRU PRIMA DATA IN VIATA MEA ,,DAR CRED CA VOI PETRECE FRUMOS DE CRACIUN,,,ASA IMI VOI DA SEAMA CIT DE SCUMPI SI IUBITI SINT CEI CARE SINT DEPARTE DE MINE, ESTE UN EXPERIMENT CARE MA VA FACE MULT MAI PUTERNICA.MIA PLACUT MULT MOTIVUL NR.3.
    CRED CA SA VOI FACE
    .CRACIUN FERICIT TUTUROR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'I'm in the mood for love
    Simply because you're near me.
    Funny, but when you're near me
    I'm in the mood for love.'
    ~ Dorothy Fields
  • 'Let those love now who never loved before; Let those who always loved, now love the more.'
    ~ Thomas Parnell
  • 'I love you - those three words have my life in them.'
    ~ Alexandrea to Nicholas III

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri