Povestea mea incepe de mult, in vremurile de apus ale comunismului cand, intr-o simulare de alarma la gradinita, un copil din grupa mare observa o fetita din grupa mica speriata si pierduta o ia de manuta si o conduce spre iesire in exclamatiile de admiratie si lauda ale educatorilor.Binenteles, a fost o intamplare care nu i-a afectat gandurile mai mult de o seara.
Cativa ani mai tarziu, la un bal mascat de la elementara, acelasi copil, reprezentant al juriului la fel ca toti ceilalti copii ce purtau costum de rege, reuseste sa intoarca, fara un motiv anume doar simpatie juvenila, votul de ocupant al primului loc din favoarea miresei catre domnisoara ei de onoare, aceeasi fetita de la gradinita, la fel de speriata si pierduta. Binenteles el pe atunci inca nu facea legatura intre cele doua intamplari si la fel ca prima oara gandurile nu i-au fost afectate mai mult de o seara.
Era deja in clasa a VII-a. Profesoara de chimie il scutise de la toate orele si-l duse in clasa la care era diriginta sa se pregateasca pentru olimpiada. Din prima banca, o privire timida il iscodea pe furis si se intorcea speriata de cate ori era surprinsa. Intr-un moment de neatentie, constient ca urmatoarea ora vine sportul,el ii sustrage plasa in care-si tinea adidasii si o ascunde, apoi asteapta satisfacut momentul in care toata lumea pleaca lasand-o singura sa-si caute disperata adidasii pe care credea deja ca-i uitase acasa. Vazandu-i insa supararea care se citea vadit in ochii mari si verzi decide sa nu-i lungesaca suferinta si o intreaba razand: Asta cauti? aratandu-i plasa cu adidasii. Ea, cu zambetul revenit pe buze raspunde: Banuiam eu ca tu ai fost. Da-mi-i repede ca incepe ora si nu ma mai lasa sa intru! El: Doar daca-mi spui cum te cheama. Ea: Adriana;luandu-si intre timp adidasii din mana lui. El: Pe mine ma cheama Alin. In fuga Adriana raspunde: Stiu, pe tine te cunoaste toata scoala. Binenteles, un baiat de 13 ani in culmea gloriei nu se uita la o pustioaica de 11 ani asa ca intamplarea nu i-a afectat gandurile mai mult de o seara.
Era 6 mai. Alin iesea din bloc grabindu-se sa ajunga la petrecerea aniversarii sale de 17 ani. Pe banca din fata blocului, scaldata de razele soarelui in amurg, picior peste picior, imbracata intr-o rochita neagra cu bulinute albe, cu parul lung brunet atarnand pe umerii goi statea Adriana sucind mintile baietilor pe care el ii considerase prea mici si neimportanti sa-i invite la ziua sa.Venise la o colega de-a ei. Era atat de frumoasa incat era convins ca soarele se oprise in loc atat de mult doar ca s-o admire pe ea si in sinea lui isi zicea: doamne daca vrei sa-mi faci un cadou de ziua mea acuma stii ce-mi doresc. Se indreapta spre ea si cu o voce nesigura o intreaba: Tu cine esti? Adriana: Nu ma mai cunosti asa-i? Eu te tin minte. Mai stii de cand te pregateai pentru olimpiada la chimie la noi in clasa si mi-ai ascuns adidasii? Amintiri vage incepeau sa-i revina insa intre pustioaica de atunci si domnisoara din fata lui era o diferenta de la cer la pamant. Doar ochii mari verzi si speriati erau aceiasi. Vazand cartile de joc pe care le tinea in mana si uitand de petrecerea la care urma sa joace rolul principal o intreaba: Pot sa joc si eu? Adriana: Binenteles, hai sa facem perechile. Alin: Daca vrei sa castigi trebuie sa faci pereche cu mine. Orgoliul a facut-o sa faca exact contrariul si dupa ce a pierdut n partide a spus: Nu mai joc niciodata impotriva ta. Era deja intuneric bezna si trecuse cu mult ora la care Adriana trebuia sa fie in casa asa ca isi ia la revedere si in fuga mai arunca cuvintele pe care el le cauta dar nu reusea sa le potriveasca: Maine continuam?
Zilele treceau iar Alin dintr-un impatimit al cluburilor si discotecilor devenise un tip care-si petrecea serile in fata blocului jucand carti table si sah. Adriana-i ocupa gandurile de dimineata pana seara si abea in 15 mai a reusit sa-si ia inima-n dinti s-o duca intr-un loc mai retras, ferit de urechile celorlati si cu voce nesigura, tremuranda sa intrebe: Stii, eu sunt un baiat mai timid si nu stiu cum se procedeaza, de cand te-am vazut visez un singur lucru, sa fii prietena mea, vrei? Desi el era cat se poate de sincer Adriana raspunse razand: Exact, tu timid, bine, sa vedem ce-o sa iasa. La auzul raspunsului Alin a facut o tumba ca-n desenele animate, a facut un salt cu mainile ridicate in sus in semn de victorie, a strigat un yuhuuu!!! de bucurie, a luat-o in brate pe Adriana si a sarutat-o sa definitiveze acordul abea incheiat, mai mult in gluma, insa cand a simtit dulceata si savoarea buzelor sale nu a mai putut sa se opreasca decat impins, ea reprosandu-i c-o lasa fara aer.
Imi amintesc cu nostalgie de pustanul care eram atunci, atunci cand abea se puneau bazele telefoniei mobile in Romania si eu care la fel ca majoritatea celor de varsta mea nici nu visam sa am un telefon mobil o chemam pe Adriana afara fluierand sau aruncand cu pietre in geamul de la camera ei; cand oamenii de rand nu-si permiteau computer si internet iar eu cu Adriana mergeam taman pana-n cinema sa vedem un film. Cand pozele inca se faceau cu film iar noi trebuia sa asteptam o saptamana pana sa vedem dovezile iubirii noastre transpuse pe hartie. Si ce iubire adevarata, frunzele se opreau din fosnit sa ne asculte declaratiile, soarele zabovea cateva momente-n plus pe cer ca sa ne mai admire putin iar stelele piereau de gelozie cand vedeau stralucirea din ochii nostri. Au trecut cativa ani pana cand ne-am pierdut virginitatea unul cu celalalt; s-a intamplat doar atunci cand n-am mai suportat sa fim doua suflete diferite si am incercat sa ne completam intr-unul singur unindu-ne. Cand am terminat liceul am dezamagit pe toata lumea hotarand sa nu ma duc la facultate fiindca nu suportam gandul despartii. Cand eu a trebuit sa-mi satisfac stagiul militar Adriana a inceput medicina in acelasi oras. Daca pentru altii un an in armata este interminabil, pentru mine a trecut prea repede si confruntat cu pericolul de a ma intoarce in orasul natal am hotarat sa incep si eu facultatea in acelasi oras cu Adriana.
Eram un golan care traia la limita decalogului, cu un caracter mult prea rebel sa nu intru in vreo incurcatura. Asa s-a intamplat ca la un moment dat incurcaturile devenisera atat de mari si itele atat de incurcate incat parintii mei au hotarat sa ma trimita in strainatate pana cand se definitiveaza treaba cu autoritatile adica pe termen nedefinit. Intre timp propria mea mama ii spusese Adrianei ca a ajuns so iubeasca atat de mult in toti anii care au trecut incat o sfatuieste sa ma uite daca vrea sa aibe un viitor. Binenteles lovitura de gratie am dat-o eu cand i-am dat toate pozele si cadourile pe care le aveam de la ea si i-am spus ca nu vreau sa mai am nimic care sa-mi aminteasca de ea si doresc sa-si continue viata la fel cum voi face si eu. Asa am ajuns, un pusti de 23 pe un autocar care se indeparta de tara si sufletul se sfasia centimetru cu centimetru. Daca inainte lumea mi se parea prea mica pentru idealurile mele acum tot ce depasea o lungime de brat mi se parea prea mult si-mi doream sa ma ascund intr-un loc stramt si inchis unde sa nu patrunda nici sunet nici lumina, sa pot sa-mi sortez in liniste amintirile cu Adriana inainte sa se risipeasca. Si le-am sortat, pastrat si retrait la nesfarsit desi fiecare era ascutita si strapungea dureros pieptul, le-am preferat in locul uitarii.
M-am intors acasa abea dupa doi ani si prima persoana pe care am cautat-o a fost Adriana.Nu avusesem contact in acest timp si urma sa-mi dau seama ca Adriana pe care am regasit-o era alta decat cea pe care o lasasem in urma. Incepuse de curand o relatie si tipul locuia impreuna cu ea dar asta nu a impiedicat-o sa-mi sara in brate si nici pe mine sa-i raspund afectiunii iar tipul stanjenit a iesit la o plimbare. Desi inevitabilul se intamplase m-a rugat sa nu-i sabotez relatia fiindca tipul e de treaba si are sentimente pentru el. Doar atunci in inima mea m-am despartit cu adevarat de Adriana. Binenteles iubirea adevarata nu se stinge niciodata si multi ani de atunci, de cate ori ma intorceam in vacanta, pentru cateva saptamani ne retraiam idila. Au trecut 3 ani de la ultima noapte pe care am petrecut-o impreuna, binenteles fara sa-i patez onoarea. Printre mii de lacrimi, imbratisari si sarutari am convins impreuna ca trebuie sa renuntam unul la celalalt si sa mergem fiecare pe drumul lui. Ne-am reamintit si retrait povestea de dragoste imbratisati pana dimineata constienti ca va fi pentru ultima data. Au trecut deja zece ani doar de cand ne-am despartit. Inainte de craciun am primit un mesaj pe facebook care m-a surprins "De craciun voi fi acasa, mi-ar face placere sa ne intalnim" Eram la inceputurile unei relatii cu o femeie perfecta in toate privintele asa ca desi planuiam sa merg acasa de craciun am hotarat sa nu o fac. Acum, cand acea relatia s-a sfarsit in loc sa sufar in urma pierderii stau si tin in mana singurul lucru pe care l-am pastrat de la Adriana, o felicitare primita in urma cu 15 ani de ziua indragostitilor pe care scrie TE IUBESC DE CAND ERAM LA GRADINITA!!!



publicata in 2016-04-19

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'I'm in the mood for love
  Simply because you're near me.
  Funny, but when you're near me
  I'm in the mood for love.'
  ~ Dorothy Fields
• 'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I shudder no more.
  I could be martyr'd for my religion. Love is my religion.
  And I could die for that. I could die for you.'
  ~ John Keats
• 'When you love someone, all your saved-up wishes start coming out.'
  ~ Elizabeth Bowen