Încă te mai iubesc.

poveste de dragoste scrisa de incatemaiiubesc

Cum să încep , aș vrea să încep cu prima mea întâlnire , era în luna noiembrie și acum țin minte exact tot ce s-a întâmplat chiar dacă au trecut aproape 3 luni de atunci , orice lucru mărunt , deci să încep:
Eram după ore , mă pregăteam să mă întâlnesc pentru prima dată cu o fată , eram super emoționat pentru că mi-a mai zis odată la telefon să ne mai vedem și îmi era rușine să mă duc atunci , nu eram pregătit , de parcă acum aș fi dar să continui , mi-am luat geaca pe mine , am salutat 2-3 colege de plecare și ies din curtea școlii , mă sună , mă întreabă ce fac , dacă mai vin , eu puteam să renunț la câte emoții aveam în acel moment dar am zis , la naiba cu treaba asta , trebuie să o fac , și i-am zis că vin imediat , abia ce plecasem din clasă , trebuia să mă duc într-un pub din apropiere de centrul orașului. Am plecat înspre PUB , pe drum mă gândeam la 1,000,000,000 de lucruri , ce să îi zic , cum să o întâmpin , dacă mă va place , dacă se aștepta să fiu mai frumos , dacă se aștepta să fiu mai înalt , dacă nu-i place fizicul meu , nu știu , eram cu totul emoționat , mergem încet , mă uitam în jos , gândurile mă apăsau din ce în ce mai tare cu cât mă apropiam , am ajuns la o trecere de pietoni , m-am întâlnit cu un băiat și m-am mai luat în vorbă cu el , avea drum pe strada unde era PUB-ul și am zis să merg cu el și vorbeam de o chestie până m-a întrebat ce fac pe acolo și i-am zis că mă întâlnesc cu o fată , mi-a urat succes în a o cuceri , dar numai la asta aveam gândul , eu aveam în gând cum să o întâmpin , am mers cât am mers și am ajuns în față la PUB.Parcă nu eram pregătit , nu știu ce era cu mine , mă simțeam așa de ciudat pentru prima dată în viață , a fost cum am menționat mai sus prima fată cu care m-am văzut în viața mea , adică prima iubire cum s-ar spune , noi până în ziua aia am vorbit doar pe net și a fost o chestie ciudată pentru mine dar și extrem de emoționantă , dar să continui , m-am gândit , dacă nu o fac , ea stă acolo și mă așteaptă cum i-am zis că vin , deci am făcut-o , am intrat , mă uitam ca un prost împrejur și nu o vedeam , am crezut că e altă fată de la altă masă , mă uitam ca prostul în acel timă împrejur și nu-mi dădeam seama unde e și ea nu m-a recunoscut de la o masă din spatele meu , eu intrasem pe ușă și masa ei fiind lângă ușă am trecut pe lângă ea neobservând-o și m-a sunat după și a văzut că cel din fața mesei scoate telefonul ăla fiind eu și răspunde și zice ,, Unde ești ,, și se întoarce și când m-am întors , am văzut-o , era cu o prietenă de-a sa , emoțiile m-au cuprins , nu știam ce să fac , am pus ghiozdanul pe o băncuță , nu știam ce să fac , să o sărut în acel moment , sau să o pup pe obraz , fiind vorba acasă eu trebuia să o sărut , dar m-am dus la ea și am luat-o doar în brațe , și ea m-a strâns foarte tare încât țin și acum minte senzația când m-a strâns prima dată în brațe , eram doar al ei și nimeni nu se putea băga peste noi.Așa că am întrebat-o după ce face și eu pierdut nici nu mai țin minte ce am răspuns după sau ce m-a întrebat. După 10 minute ce am stat acolo , mie unuia nu-mi prea plăcea PUB-ul actual , era gen : Rock și nu prea eram cu rock-ul pe atunci.Mi-a sugerat să plecăm în alt loc , cum ar fi un club din apropiere de stația mea de autobuz , i-am zis că merg ( în gândul meu era , hai mai repede de aici , du-mă unde vrei numai aici să nu mai stau ) și mi-am luat ghiozdanul , geaca și ea la fel și am ieșit pe ușa PUB-ului , am mers 2 metri și în gândul meu era ( Ia-o mă de mână!! ) dar eram prea emoționat , mă gândeam doar la ea , ce o să fac după ce ajungem acolo , dintr-o dată îi simt mâna , m-a luat ea de mână ( Nu mă judecați că n-am luat-o eu , v-am spus de ce :)) ) și m-a strâns de mână și eu cum aveam o geacă cu buzunare mai largi a băgat mâna ei și a mea în geacă ( era frig afară ) și am continuat să mergem , era prima dată când o cunoșteam în realitate , 70% din drum mă uitam numai la ea iar 30% pe unde merg :)) , o vedeam cât de bucuroasă e ( nu știți ce feeling e atunci când vezi persoana de lângă tine așa , e cel mai frumos lucru posibil ) și fericită , și îmi zâmbea continu când se uita la mine , nu-i pot uita zâmbetul din prima noastră întâlnire niciodată.Eu eram super emoționat dar și super fericit , pentru că o țineam de mână și mă uitam la ea și îmi ziceam că e doar a mea , prietena mea , iubita mea.După ce am ajuns pe la jumătatea drumului , mergeam liniștiți în față , nimeni nu mai zicea nimic ( adică eu , ea și prietena ei ) și dintr-o dată se aude lătrând la un balcon din apropiere un câine , am simțit cum aceasta m-a strâns mai tare de mână și după s-a uitat în spate să vadă ce e , simțeam că prima dată în viața cineva se simte în siguranță în prezența mea ( nu pot uita clipele astea niciodată în viața ) după ce am mai mers , am ajuns acolo. Ne-am căutat un loc mai departe de lume ( nu era multă lume în ziua aceea ) ne-am pus pe o canapea , doar eu și ea și prietena ei pe altă canapea alăturată , ne-am lăsat hainele pe canapea ( nu vă gândiți la toate , doar gecile ) și am început să discutăm de diferite chestii , pentru prima dată în viața , mă uitam la o fată și o vedeam doar pe ea în ochii mei , nepăsându-mi de restul lumii din jur , de nimic , doar de ea , din acest motiv eram cam tăcut uitându-mă doar la ea , nu prea eram atent la ce se vorbea , până am băgat un subiect de discuție și vorbeam acolo toți 3. După 20 minute ce am ajuns acolo , a venit vorba de un subiect de discuție despre cineva care a pupat-o pe obraz și m-am apropiat și am pupat-o pe obraz , ochii fiindu-mi ațintiți spre ochii , și după ce am pupat-o , aceasta s-a uitat în ochii mei parcă zicându-mi să o sărut , m-am apropiat din nou spre ea și a fost prima dată când am sărutat-o ( the best feeling in the world<3 ) cred că a durat în jur de 20 de secunde , ce ciudat sunt , îmi amintes și cam cât a durat :)) după mă uitam doar în ochii ei , eu parcă zicând , încă odată , încă odatăăăă , te roog :)) și am început să tot vorbim și o mai sărutam din când în când și prietena ei nebăgându-ne în seamă , mai râdeam de niște persoane de pe facebook , și tot așa.A venit vremea să plecăm acasă , ora 4:00 , când autobuzele noastre pleacă , îmi venea să mor atunci de ciudă că era prima dată când o vedeam și cine știe când vom mai ieși , așa că ne-am luat hainele și am plecat , am ieșit afară , am luat-o în brațe și am sărutat-o , nu știu de ce nu i-am nimic , eram super pierdut , după un minut ce a plecat îmi veneau sute de ideii să-i fi spus , îmi părea super rău , mă uitam din când în când în spate să o văd , a dispărut în mulțime , singurul gând care îl mai aveam era să ajung acasă , să intru cât mai repede pe facebook și să vorbesc cu ea , ardeam parcă de dorul ei nici la 5 minute după ce a plecat , am ajuns în stația de autobuz , m-am întâlnit cu câțiva prieteni din zonă la mine și am plecat acasă , am ajuns și imediat după asta am aruncat ghiozdanul pe pat și am intrat repede pe facebook , ea încă nu ajunse acasă și m-am dus să mănânc ceva , când mă întorc o văd intrată , i-am zis ce face , dacă a ajuns acasă , eram super bucuros , abia așteptam să-i zic cât de minunate au fost 2 ore petrecute cu ea , au fost pentru prima dată , 2 ore care le-aș fi repetat la nesfârșit.Simțeam acei fluturași de care zice toată lumea când e îndrăgostită , acei fluturași care îți vine să lași totul , și mâncare și orice persoană numai să vorbești cu ea.Prima dată am început să-i zic că poate n-am fost pe așteptările ei , dar pe aceasta n-o interesa chestia asta , a zis că-i place foarte multe de mine și ea era foarte emoționată atunci , simțea acei fluturași încontinu , toate emoțiile care le trăiam și eu , tot , doamne , cred că era cel mai bun lucru care mi sa întâmplat până atunci<33333 Am continuat să vorbim să ne spuneam ce simțeam așteptând , cum au aflat prieteni de relația noastră și chestii de genul până când am zis când să ne vedem iar , ardeam de nerăbdare amândoi să ne vedem iar , așa că am programat o zi. A 2-a zi la școală parcă toată lumea știa că eu sunt cu ea , prima dată când cineva mă felicita pentru că am o persoana lângă mine , îmi ura o relație lungă și toate cele bune. Au continuat așa zilele până ne-am văzut a 2-a oară , a 3-a oară , a 4-a oară , a 5-a oară , a 6-a oară și nu mai țin minte numărul întâlnirilor.Diminețile ne-am programat cum eu aveam a 2-a stație aproape de liceul ei să merg la ea la liceu să mă văd 30 de minute cu ea în fiecare dimineață , n-a fost chiar în fiecare dimineață , odată la 2/3 zile , chit că era Decembrie ( frig , iarnă ) nu mă interesa , pentru ea aș fi făcut orice , mergeam să zicem că 10 minute până la ea la liceu , ce mai stăteam pe afară 30 și 20 întors ( 1 oră în total cred sau mai puțin ) făceam așa în aproape fiecare zi. La aprox. o lună de relație , mai erau câteva zile ( aici începe partea când toată lumea mă urăște inclusiv voi ) eu am început să vorbesc cu altă fată , dar vorbeam în semn prietenește , știa că eu sunt cu actuala mea prietenă , ne merge bine , ne-a văzut odată și tot așa m-a vrăjit cu chestii din asta și eu am făcut prostia să-mi las prietena pentru asta ( urâți-mă acum ) am continuat și cu ea 2 săptămâni și ceva chiar dacă eu încă mai țineam legătura cu fosta mea prietenă , chit că ea îmi răspundea mereu în sictir deoarece am dezamăgit-o , i-am distrus speranțele , încrederea tot ce avea ea pentru mine. De revelion i-am urat La mulți ani și mi-a răspuns cu ,, :3 ,, și atât , n-a mai scris nimic și peste 1 sătpămână de Sf.Ioan mi-a zis și mie La mulți ani , eu ținând minte chestia cu ,, :3 ,, din seara de revelion i-am răspuns și eu așa , ea s-ar fi așteptat la alt răspuns , dar orgoliul m-a dat și pe mine la pământ , eu m-am despărțit de aia cu care am lăsat-o deoarece îmi era imposibil să stau cu ea că mă gândeam la fosta .... încă mai țineam la ea , mai erau sentimente pentru ea , nu o puteam uita , a fost prima fata cu care am ieșit și m-a plăcut în viața mea .. pentru ce eram , pentru că existam ... am început iar să vorbesc cu fosta mea prietenă , am ajuns 2 dimineți să mă duc la ea la liceu să mă văd cu ea și făceam exact ce făceam și înainte , prima dată după ce am vorbit și m-am văzut iară , am crezut că va veni la mine și îmi va da o palmă și mă va înjura pentru ce am făcut și apoi va pleca , când am ajuns în fața liceului , am văzut-o venind când încercam să o sun să-i zic să iasă , a venit spre mine și m-a sărutat și m-a întrebat ce fac ( Eram cu totul în altă parte , mă gândeam la altceva și s-a întâmplat exact invers ) și am răspuns și am plecat mai departe și ne-am plimbat pe acolo până a trebuie să plec și eu la mine la liceu la ore , după am vorbit acasă , chit că nu mai vorbeam ca înainte , vorbeam ca simpli prieteni doar că noi ne sărutam când ne vedeam :)) și așa ea vroia să mă țină ceva timp să vadă dacă mai merită să-și pună încrederea în mine și să ne împăcăm , am făcut iar greșeala , am zis că nu vreau să mai continui relația că ea vorbește mereu cu mine în sictir și oricum nu va mai fi la fel ( Ea avea în gând doar că trebuia să mai aștept și putea fi la fel ) dar eu n-am știut și am acționat ca un dobitoc și am pierdut-o ..... după o săptămână , pe 4 Feb. 2015 , acum 2 zile , am băgat-o din nou în seamă , ea are căzut netul acasă deoarece dobitocii de la Romtelecom nu știu să facă un amărât de internet când sunt solicitați. Ea îmi vorbea din fraze foarte scurte , gen dacă îi ziceam ce face îmi răspundea doar bine și chestii de genul , practic mă ura pentru ce am făcut dar totuși ținea legătura cu mine .... încă vorbește cu mine chiar dacă nu merit asta ... aș vrea-o înapoi , aș vrea-o înapoi pentru mine , să fie doar a mea , chit că nu va ma fi ca înainte , vreau doar să o știu a mea și în siguranță , să o văd fericită când mă vede , nu dezamăgită ... vreau să-i spun din nou Te iubesc și să-mi răspundă că și ea , dar nu cred că va mai fi asta ... cred că am pierdut-o pentru totdeauna , chiar dacă mai vorbim , dar foarte puțin și uneori deloc ... am scris asta vrundu-i să-i arăt că într-o zi dacă va căuta ceva , o poveste să dea peste asta , să o citească și să-și dea seama că ea este fata din această poveste și eu încă o mai iubesc și o voi iubi chiar dacă sentimentul nu va mai fi reciproc..niciodată...#dvtm<3333333

publicata in 2015-02-05


Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'The love that lasts longest is the love that is never returned.'
    ~ Somerset Maugham
  • 'It is impossible to repent of love. The sin of love does not exist.'
    ~ Muriel Spark
  • 'I love you - those three words have my life in them.'
    ~ Alexandrea to Nicholas III

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă ĂŽnceputul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri ĂŽncep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă ĂŽn fiecare zi, o viață ĂŽntreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă ĂŽntr-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, ĂŽn cazul ĂŽn care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri