Relatii

Calități importante ale unui partener bun

partener ideal

Am spus-o în nenumărate rânduri: relațiile sunt o loterie. Și asta pentru că nu ai cum să cunoști o persoană încă din primele zile și nici să evaluezi un viitor alături de acea persoană înainte de a culege suficient de multe informații despre el. Pe măsură ce trece timpul și începi să îți descoperi partenerul, ai ocazia de a-l evalua din toate punctele de vedere și de a te hotărî cu privire la viitorul relației tale cu el. care sunt calitățile care decid în favoarea sa?

Maturitatea

E cât se poate de evident că, pentru ca o relație să funcționeze, e nevoie de doi oameni maturi care să lucreze împreună, în echipă, pentru un scop comun. Maturitatea implică și capacitate de înțelegere, de a face compromisuri, de a asculta și de a comunica prin dialog.

Un scop în viață

Un partener potrivit pentru o relație serioasă are un scop (sau mai multe), e determinat să își atingă acel scop și știe cum e să lupți pentru un astfel de ideal. O trăsătură extrem de pozitivă pe termen lung, în condițiile în care și în relație, de-a lungul timpului, vor fi nenumărate ocazii în care vă veți seta scopuri și termene limită până la care să le realizați.

Prietenos, politicos

Contează foarte mult în economia unei relații și felul în care se comportă partenerii unul cu celălalt. Iar, din acest punct de vedere, îți vei putea da seama încă din primele zile, de la primele întâlniri, cu cine a-i de-a face, urmărind felul în care se comportă cu cei din jur, indiferent că e vorba despre chelnerul de la restaurant ori de prietenii apropiați.

Disponibil

Nu poți construi o relație serioasă alături de o persoană care nu e mai niciodată prezentă în viața ta și mai târziu, a familiei. Prin urmare, ai nevoie de un partener care chiar dacă e orientat pe carieră, știe să își împartă timpul astfel încât să se poată bucura și de partea personală a vieții sale nu doar de cea profesională.

Direct

Comunicarea reprezintă una dintre pietrele de temelie ale unei relații. Pentru ca acest proces să e desfășoare în condiții ideale, cu rezultate pe măsură, e nevoie nu doar de onestitate și respect ci și de disponibilitatea de a comunica direct lucrurile care contează astfel încât să te poți face înțeles cât mai bine. Un bărbat care îți prezintă întotdeauna lucrurile așa cum sunt, chiar dacă uneori nu îți va plăcea ce auzi, este de preferat unuia care se teme de adevăr și încearcă să amâne o confruntare la nesfârșit.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Creșterea copiilor împreună cu un fost partener pe care îl detești

Despărțirile nu sunt niciodată ușoare, mai ales atunci când ai și unul sau mai mulți copii împreună cu fostul partener. Iar, atunci când la mijloc sunt și puternice resentimente și …

Citeste mai departe ›
Relatii

Câteva dintre cele mai comune tipuri de relații

Fiecare își imaginează relația perfectă într-un anume fel, imaginație care combină experiențele trecutului cu valorile dobândite pe parcursul vieții dar și cu idealurile formate pe măsură ce descoperim noi și …

Citeste mai departe ›
Relatii

Cum să te asiguri că vei avea un partener fidel

Fidelitatea, sau mai degrabă lipsa acesteia, nu e o problemă doar a timpurilor moderne. Cuplurile s-au confruntat încă din perioada de leagăn a civilizației umane cu această problemă. În societățile …

Citeste mai departe ›
Relatii

4 exemple în care e bine să îți minți partenerul

Relațiile echilibrate au baze solide, una dintre acestea fiind cea a adevărului. Nu contestăm acest lucru. Pe de altă parte, adevărul poate lua multe forme și uneori, minciuna se poate …

Citeste mai departe ›
Relatii

Știi că nu te iubește cu adevărat atunci când…

Relațiile sunt complicate. Atâta timp cât investești în comunicare, nu lași rutina să se instaleze complet și în principiu faci tot ce trebuie pentru a menține relația pe linia de …

Citeste mai departe ›
Relatii

4 moduri în care îți poți răni partenerul fără să spui nimic

Sunt multe lucruri care pot dăuna unei relații dar puține dintre ele sunt la fel de dăunătoare precum problemele care apar la nivelul comunicării. Multe dintre acestea pot fi rezultatul …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is an attempt to change a piece of a dream world into reality.'
    ~ Theodor Reik
  • 'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
    ~ Ralph Waldo Emerson
  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick

Cautare in articole

Cele mai recente articole

sfaturi parinti divortati

Creșterea copiilor împreună cu un fost partener pe care îl detești

Despărțirile nu sunt niciodată ușoare, mai ales atunci când ai și unul sau mai mulți copii împreună cu fostul partener. Iar, atunci când la mijloc sunt și puternice resentimente și …

Citeste mai departe ›
tipuri relatii

Câteva dintre cele mai comune tipuri de relații

Fiecare își imaginează relația perfectă într-un anume fel, imaginație care combină experiențele trecutului cu valorile dobândite pe parcursul vieții dar și cu idealurile formate pe măsură ce descoperim noi și …

Citeste mai departe ›
partener fidel

Cum să te asiguri că vei avea un partener fidel

Fidelitatea, sau mai degrabă lipsa acesteia, nu e o problemă doar a timpurilor moderne. Cuplurile s-au confruntat încă din perioada de leagăn a civilizației umane cu această problemă. În societățile …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri