Relatii

Relatie la distanta – esti in sau out?

Proba relatiei la distanta e deosebit de grea pentru un cuplu. Cei doi trebuie sa puna in joc atatea lucruri incat, la un moment dat, poate parea mult mai simplu si mai potrivit, ca cei doi sa renunte.

Am intalnit cupluri solide, cu multe patanii in spate si multe alte incercari trecute cu bine, care s-au impiedicat de distanta. Am intalnit oameni care s-au speriat atat de tare de ideea de relatie la distanta, incat nici macar nu au vrut sa tatoneze terenul. Dar am cunoscut si cupluri care chiar se bucura de distanta si o traiesc din plin, ca si cum nu ar fi o problema.

E normal sa te sperii, cand e atata lume care spune  ca ochii care nu se vad, se uita. Si au dreptate, mai ales ca, la un moment dat  s-ar putea sa iti dai seama ca nu iti ajunge o intalnire la saptamana, luna, trimestru sau chiar an. Curajul celor care se avanta in relatii la distanta nu e de neglijat, pentru ca au de luptat cu multe provocari.

Provocarile relatiei la distanta
Una din ele – si poate cea mai grea – e obisnuinta cu ideea ca trebuie sa te multumesti cu putin. O relatie la distanta nu inseamna ca esti cu adevarat singura.  Dar,  in fond, cam asa stau lucrurile. In timp ce prietenele tale ies seara de seara cu iubitii, tu ramani in casa, in fata webcamului, dorindu-ti sa ucizi monitorul calculatorului.

O alta problema este cea a tentatiei de a gasi contactul fizic in alta parte. Pe langa faptul ca nu sunteti mereu unul langa altul, asa cum ti-ai dori, e foarte greu sa primesti si sa oferi afectiune prin internet, telefon sau scrisori. Relatia pur spirituala poate fi satisfacatoare o vreme, dar va veni un moment in care nu va mai ajunge. Si atunci, vei lupta cu tentatia de a permite unei a treia persoane sa il inlocuiasca pe el in viata ta.

Majoritatea cuplurilor care au relatii la distanta au tendinta de a adopta o viziune destul de lejera in ce ii priveste. Ce-o fi, o fi  nu e deloc o atitudine recomandata, pentru ca o distanta poate distruge cele mai trainice legaturi. Pentru a mentine relatia voastra e nevoie chiar de mai  multa implicare decat atunci cand erati aproape unul de altul.

Relatia la distanta iti pune la cale si lupta cu gelozia, purtata pe doua fronturi: gelozia ta si gelozia lui. Poate fi foarte frustrant sa nu stii cu cine isi petrece timpul iubitul tau. Situatia e similara si in cazul lui. Chiar daca nu ar fi distanta, probabil ca nu ai putea sa fii alaturi de el in fiecare clipa, dar, cel putin, ai avea o idee destul de clara asupra anturajului in care se invarte partenerul. Suspiciunea e un vierme care isi poate face foarte usor loc in inimile voastre, chiar daca aveti toatala incredere unul in celalalt.

Distanta implica distantare
Din pacate, distantarea e inevitabila. Oricat de mult ati mentine legatura, veti face singuri lucruri pe care obisnuiati sa le faceti impreuna. Iesirile, cinele in oras, serile petrecute cu un bol de popcorn in fata unui film, toate vor disparea, odata ce apare distanta intre voi. Inevitabil, sentimentul de singuratate va aparea ori de cate ori vei face lucrurile pe care le faceati impreuna.

Pe de alta parte, asa cum spuneam si mai sus, am intalnit si cupluri care functionau mai bine la distanta decat atunci cand erau impreuna. Si e vorba acei oameni mai independenti, care prefera sa faca lucrurile pe cont propriu si care tin cam mult la spatiul lor personal. Din pacate, asta inseamna si ca relatia este destul de superficiala, pentru ca nu permite cunoasterea in profunzime a partenerilor.

Oricat de romantici si idealisti ati fi, iubirea nu ajunge pentru a mentine vie o relatie la distanta. Pe langa frumoasele sentimente dintre voi, e nevoie de multa rabdare, multa perseverenta si hotarare. Nu strica sa incercati, dar e bine sa stiti la ce va angajati.

Scris de Raluca

7 comentarii la Relatie la distanta – esti in sau out?

  1. diegote august 23, 2011 at 2:51 pm

    Gresit spus”Oricat de romantici si idealisti ati fi, iubirea nu ajunge pentru a mentine vie o relatie la distanta”.eu am o relatie la distanta de 1 an si ceva si ne-am intalnit pana acum de 4 ori.urmeaza a 5-a intalnire.ne mai certam,ne impacam,dar atunci cand suntem unul langa celalalt ne simtim bine.la telefon sunt mai multe certuri,dar ne-am hotarat sa vorbim mai putin la telefon,ca sa nu ne mai certam atat de mult.pana acum decurge totul ok.traiesc cu teama ca poate si-ar putea gasi pe altul cand ma gandesc ca o abordeaza atatia baieti.dar,daca e sa fie a mea pentru toata viata atunci nimeni si nimic nu mi-o va lua niciodata.sper sa nu fie invers.

    • Raluca august 23, 2011 at 3:04 pm

      Felicitari pentru relatia si rabdarea ta! Dar te intreb asa: cat timp crezi ca situatia poate continua in termenii astia? Ca solutie de moment, relatia la distanta poate merge, in unele cazuri chiar mai bine decat atunci cand partenerii sunt mereu alaturi. Dar, pe termen lung, nu iti inchipui ca va veni momentul in care nu va mai fi de ajuns?

  2. For Ruxi octombrie 14, 2011 at 10:16 am

    Eu am o relatie asa de 4 ani. Curand facem chiar 5. Ne vedem in fiecare luna sau cel mult la 6-7 saptamani si suntem in tari diferite. Avem skype, telefoane, sms din geru. O mai pot duce asa un an, maxim 2 insa sper sa nu mai fie cazul. Asadar se poate daca ai vointa, rabdare si incredere.

  3. For Ruxi octombrie 14, 2011 at 10:18 am

    erata: “din geru” = din greu

  4. violeta octombrie 19, 2011 at 7:13 pm

    bv voua,eu cred ca si depinde de persoane,dak o pers te iubeste cu adevarat eu cred ca se poate si o rel la distanta,si in plus cu lumea-ntreaga ar lupta ca sa fie cu tine,eu cred ca atunci cand iub sincer si curat faci orice pt finta iubita

  5. radu mai 3, 2012 at 10:45 am

    salut!am si eu o relatie la distanta!eu stau in italia si ea in romania!si stam impreuna de 4 luni!si pana acum ne-am vazut de 2 ori…problema este ca ea nu poate veni oricand ca e la facultatea…am citit pagina voastra si mi se pare in unele fraze ca e putin cam exagerat…dar in majoritatea ma regasesc…si noi ne mai certam uneori!acum o saptamana am prins-o cu minciuna si eu de atunci nu mai am incredere de loc in ea….nu stiu ce sa mai fac…eu inca o iubesc si ea i-mi spune la fel…dar de ce credeti ca a incepu sa minta care eu ii spuneam ca MINCIUNA = TRADARE!Asa o gandesc eu personal…EA i-mi zice ca sunt prea gelos,posesiv,etc…si de asta m-ar fi mintit.. dar credeti asta e din cauza distantei?si incaun lucru..tre descopar daca EA sta cu mine ptr alte interesuri :(…pana acum pare fi ok

  6. alexandra februarie 2, 2014 at 7:04 pm

    Buna! Eu am o relatie la distanta de 3 ani.El a plecat in Italia si timp de 3 ani nu s.a mai intors.De fapt suntem impreuna de aproape 4 ani…Si nu stiu ce sa mai fac..:(…El mi.a spus ca vine si sa am incredere in el..ar trebui dupa spusele lui pe 28 februarie…dar nu mai pot …nu stiu ca sa fac sa ma despart de el sau ce sa fac?…ma gandesc la el noapte si zi ,plang ca o handicapata…in doua zile am slabit 3 kg..ca sa fac?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Relatii

Dacă răspunzi nu la întrebările de mai jos, relația ta are probleme

Nu e ușor să evaluezi o relație care se află la început de drum, încă în stadiul de căutări, de pasiuni puternice, de orbire totală cauzată de emoțiile care preiau …

Citeste mai departe ›
Relatii

Activități simple care vă vor ajuta să creșteți ca și cuplu

Viața de cuplu nu e niciodată ca în povești. Sunt o mulțime de probleme pe care trebuie să le rezolvi împreună cu partenerul și o mulțime de ocazii în care …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode de a te asigura că ești în relația potrivită

Relațiile sunt ca un joc de cărți. Nu știi niciodată ce îți va aloca soarta sau șansa, îți poți dori mult și să primești aproape nimic sau, dimpotrivă, să fii …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că trăiești alături de o persoană mult prea sensibilă

Hipersensibilitatea emoțională poate fi o problemă care dacă nu e adresată ca atare, poate produce dezechilibre în relație. Sunt fel și fel de moduri în care poți să tratezi cu …

Citeste mai departe ›
Relatii

Când și cum știi că te-ai îndrăgostit de cine nu trebuie

Dragostea e complicată și la fel sunt și căile ei. E greu să îți găsești relativ repede persoana potrivită și puțini au norocul de a nu suferi de câteva ori …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri care îți dovedesc că ai o relație bună

Relațiile de lungă durată nu sunt neapărat și fericite. Mulți oameni rămân împreună doar pentru că se tem de singurătate sau pentru că se tem de reacția celor din jur. …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'To keep your marriage brimming,
    With love in the loving cup,
    Whenever you're wrong, admit it;
    Whenever you're right, shut up.'
    ~ Ogden Nash
  • 'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
    ~ Ralph Waldo Emerson
  • 'Love is an attempt to change a piece of a dream world into reality.'
    ~ Theodor Reik

Cautare in articole

Cele mai recente articole

sfaturi intalniri si relatii

Lucruri care indică că nu ești pregătită pentru o relație

Atunci când ești singură și îți dorești să ieși din nou la întâlniri pentru a-ți căuta perechea potrivită, trebuie să te asiguri că ești și pregătită pentru a face acest …

Citeste mai departe ›
casnicie fericita

Lucruri care îți pot indica că ai un mariaj sănătos

O relație și mai cu seamă o căsnicie, are nevoie de multe lucruri pentru a supraviețui pe termen lung. E nevoie și de multă muncă pentru a menține relația pe …

Citeste mai departe ›
relatia nepotrivita

Dacă răspunzi nu la întrebările de mai jos, relația ta are probleme

Nu e ușor să evaluezi o relație care se află la început de drum, încă în stadiul de căutări, de pasiuni puternice, de orbire totală cauzată de emoțiile care preiau …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri