Relatii

Lucruri specifice celor în relații de lungă durată

relatie indelungata

Mulți ne dorim sentimentele de la început de relație, acea pasiune și dorință arzătoare care să ne cucerească și să ne copleșească în același timp. Nimeni nu ar putea trăi însă la nesfârșit într-o asemenea stare. Echilibrul și normalitatea se instalează într-o relație doar după ce acea perioadă de început s-a încheiat, deîndată ce cei doi parteneri ajung la maturitate în ceea ce privește relația pe care o au și la o încredere totală. Iată și câteva dintre lucrurile specifice unei relații de lungă durată, lucruri care deși la prima vedere ar putea părea plictisitoare, fac din aceasta un lucru bun, un lucru pe care cu toții ni-l dorim.

Nu te mai stresezi cu privire la a fi tu însuți în fața partenerului

La început de relație, interacțiunile sunt departe de a fi naturale între cei doi parteneri, fiecare dorindu-și să cucerească și să își arate cea mai bună parte a sa. În timp, adevărata personalitate iese la iveală și odată cu aceasta, și echilibrul dat de acceptarea reciprocă. Ești într-o relație matură, de lungă durată, fericită, atunci când nu mai ai niciun stres în a fi tu însuți și nici nu te mai rușinezi față de partener indiferent de ce ai face.

Certurile sunt mult mai rare

Ați învățat amândoi tot ceea ce era de învățat unul despre celălalt, știți cum să comunicați, vă cunoașteți don toate punctele de vedere, știți când e nevoie de compromis și când problema trebuie discutată și rezolvată fără a se ajunge acolo. Cu alte cuvinte, vă certați mai rar, poate chiar deloc.

…Și treceți repede peste certuri

L fel, acest lucru se întâmplă doar în relațiile de lungă durată, când toate condițiile enumerate mai sus se împlinesc. Vă cunoașteți suficient de bine pentru a comunica mai eficient decât oricând. Și asta contează.

Sunteți complet sinceri unul cu celălalt

La început de relație, ne abținem de multe ori să spunem adevărul, să spunem ce avem pe suflet sau ce ne deranjează, pentru a nu îl supăra pe cel de lângă noi. Odată ce relația devine una stabilă și echilibrată, începem să ne comportăm natural, având și încredere unul în celălalt, mai ales încrederea că ne cunoaștem, apreciem și acceptăm așa cum suntem, pentru ceea ce suntem. De aici și sinceritatea totală care ne permite să comunicăm mult mai eficient și să rezolvăm problemele de zi cu zi mai repede, evitând certurile majore.

Începi să te bucuri din nou de timpul personal

În perioada „romantică” a relației, în primele luni ale acesteia, tot ce îți dorești este să petreci fiecare secundă din viață alături de partener. Pe măsură ce sentimentele se așază, pe de altă parte, descoperim cu toții că o relație nu este absolută din acest punct de vedere, că avem nevoie și de timp personal pentru a putea supraviețui în echilibru atât cu noi înșine cât și cu partenerul de viață.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Lucruri pe care le face un bărbat care te dorește cu adevărat

Nu e întotdeauna ușor să evoluezi un partener sau relația cu acesta încă de la început, deși cu toții ne-am dori probabil acest lucru, astfel încât să evităm pe cât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode simple de a câștiga inima unui bărbat

Relațiile sunt uneori complicate însă de multe ori, ne putem face viața mai ușoară, luând decizii bune pentru un plus de echilibru și siguranță. Dar, pentru că într-o relație e …

Citeste mai departe ›
Relatii

Nu vei putea să îl schimbi iar asta e o greșeală foarte mare

Atunci când începi o nouă relație, o faci sub imperiul unor sentimente și a unei pasiuni care te orbesc, împiedicându-te să vezi cu adevărat fața celui de lângă tine. Dincolo …

Citeste mai departe ›
Relatii

30 de întrebări pe care să ți le pui împreună cu partenerul

Comunicarea este esențială într-o relație. La fel de important este însă și să îți cunoști partenerul iar el să te cunoască, cât mai bine posibil, pentru a putea trăi unul …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode simple de a-l face să se implice mai mult

Implicarea este de multe ori o problemă în relații, una pe care nu întotdeauna o putem rezolva, nu în puține rânduri, de vină fiind chiar personalitatea celui care nu se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Cum comunică cuplurile fericite?

Am discutat în nenumărate rânduri despre importanța comunicării într-o relație, proces vital pentru sănătatea și echilibrul acesteia pe termen lung. E nevoie de un efort continuu pentru a susține acest …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'This is one of the miracles of love: It gives ... a power of seeing through its own enchantments and yet not being disenchanted.'
    ~ C S Lewis
  • 'A fastidious person in the throes of love is a rich source of mirth.'
    ~ Martha Duffy
  • 'Love doesn't just sit there, like a stone; it has to be made, like bread, remade all the time, made new.'
    ~ Ursula K Le Guin

Cautare in articole

Cele mai recente articole

barbat implicat

Lucruri pe care le face un bărbat care te dorește cu adevărat

Nu e întotdeauna ușor să evoluezi un partener sau relația cu acesta încă de la început, deși cu toții ne-am dori probabil acest lucru, astfel încât să evităm pe cât …

Citeste mai departe ›
cucereste-ti partenerul

Metode simple de a câștiga inima unui bărbat

Relațiile sunt uneori complicate însă de multe ori, ne putem face viața mai ușoară, luând decizii bune pentru un plus de echilibru și siguranță. Dar, pentru că într-o relație e …

Citeste mai departe ›
nu incerca sa il schimbi

Nu vei putea să îl schimbi iar asta e o greșeală foarte mare

Atunci când începi o nouă relație, o faci sub imperiul unor sentimente și a unei pasiuni care te orbesc, împiedicându-te să vezi cu adevărat fața celui de lângă tine. Dincolo …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri