Iubirea în opera marilor scriitori români

Iubirea este poate cea mai vasta tema a literaturii, dar si a celorlalte arte. Prezenta chiar si in operele de cult, de exemplu in Cantare a cantarilor din Vechiul Testament - "1. Cat de frumoasa esti tu, draga mea, cat de frumoasa esti! Ochi de porumbita ai, umbriti de negrele-ti sprancene, parul tau turma de capre pare, ce din munti, din Galaad coboara. 2.Dintii tai par turme de oi tunse, ce ies din scaldatoare facand doua siruri stranse si neavand nici o stirbitura. 3.Cordelute purpurii sunt ale tale buze si gura ta-I incantatoare. Doua jumatati de rodii par obrajii tai sub valul tau cel straveziu. 4. Gatul tau e turnul lui David, menit sa fie casa de arme: mii de scuturi atarna acolo si tot scuturi de viteji. 5.Cei doi sani ai tai par doi pui de caprioara, doi iezi care pasc printre crini. 6. Pana nu se racoreste ziua, pana nu se-ntinde umbra serii voi veni la tine, colina de mirt, voi veni la tine, munte de tamaie. 7. Cat de frumoasa esti tu draga mea, si fara nici o pata" sau in Noul Testament in Epistola intai catre corinteni dupa Sf. Apostol Pavel , cap. Dragostea "1. De as grăi în limbile 1  oamenilor si ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am ară sunătoare si chimval răsunător. 2.Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiintă, si de-as avea atâta credintă încât să mut si muntii iar dragoste nu am, nimic nu sunt.  3. Si de as împărti toată avutia mea si de as da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosette. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se laudă, nu se trufeste. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. … 13. Si acum rămân acestea trei: credinta, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea", iubirea este o tema existenta in toate literaturile din toate timpurile. Ei I se acorda o importanta deosebita, ca experienta umana fundamentala , care difera in functie de varsta, sex, stare sociala, credinta, epoca istorica sau apartenenta culturala. Astfel, tema este larg difuzata si circula in intregul sistem al literaturii, apare atat in opera marilor scriitori cat si in cea a celor minori, in viziunea specifica diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic.

Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea universala sunt: 1. Iubirea ca initiere

 2. Iubirea ca pasiune

  3. Iubirea tragica

In mentalitatea arhaica iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburatorului. Mit fundamental al poporului roman, mitul erotic e , dupa cum afirma G. Calinescu "personificarea invaziei instinctului puberal." In conceptia criticilor, folcloristilor, etnologilor, zburatorul este un spirit rau, privit ca un zmeu sau demon, o naluca, el intra noaptea pe cos sau horn, avand infatisarea de balaur, sarpe, para de flacara. Zburatorul apare in visul fetelor ca un tanar frumos, chinuindu-le somnul. Printre cei care s-au ocupat cu studierea acestui mit se numara: Dimitrie Cantemir, George Calinescu, Simion Florea Marian, Tudor Pamfile. Cat despre prelucrarea mitului in literatura, Calinescu afirma: "Poezia romana, prin Eminescu indeosebi, a aratat inclinari de a socoti iubirea ca o forta implacabila, fara vreo participare a constiintei." Ca marturie sta poemul Calin(file din poveste), inspirat din basmul popular Calin Nabunul. Dar M. Eminescu nu a fost singurul care a preluat mitul zburatorului. Printre cei inspirati de acest mit fundamental al poporului se numara si I.H. Radulescu, cu poezia Zburatoru, considerata cea mai izbutita creatie poetica a acestuia.

FRIubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelas timp pentru a-I pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doză de nebunie si de o tentatie a mortii .

11.0pt;FR În mitologia greacă pe lângă zeul iubirii, Eros, există si zeul mortii, Tanastos iar psihologia modernă consideră că si moartea sunt două instincte dominante ale psihicului uman. Destinul marilor îndrăgostiti în operele literare stă sub semnul iubirii si al mortii. Astfel, iubirea-tragedie devine o iubire-simbol fiind imortalizată după moartea protagonistilor ca în operele literare Romeo si Julieta de W. Shakespire si Tristan si Isolda,veche legendă medievală.

color:lime; Scriitori romani au privit si tratat tema iubirii din diferite unghiuri, creind astfel o opera vasta. Printre cei care s-au ocupat cu studierea, descrierea si analizarea sentimentului de iubire se numara: Mihai Eminescu, George Calinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Gala Galaction, Garabet Ibraileanu, Ion Slavici, Ion Heliade Radulescu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Camil Petrescu, Radu Petrescu si multi multi altii.

11.0pt;FRMihai Eminescu este poetul nostru national si, dupa cum afirma G. Calinescu " opera literara a lui M. Eminescu creste cu toate radaciniile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina, cu 11.0pt;FR  toate aspectele romantice, a spiritului autohton." Despre iubirea in opera marelui scriitor spunea T. Arghezi: " Dragostea lui Eminescu e mai cu seama senzuala, o dragoste pribeaga, de pasiune. Ea e momentana si totala in momentul ei, si se epuizeaza in intregime pe o singura imprejurare reluata continuu, continuu traita si continuu epuizata in intregime." "Dragostea lui Eminescu nu e amestecata cu visul. Visul lui incepe cand dragostea s-a ispravit. Dragostea poetului n-a durat niciodata, ramane instantanee, dragoste de senzatii iuti. Femeia lui Eminescu nu e niciodata sotie, ramanand exclusiv amanta. Barbatul e un trecator, un calator,…" In poezia sa de dragoste Eminescu a fost influentat de trairile sale sufletesti, de experientele sale. Astfel se remarca mai multe etape in evolutie poeziei de iubire eminesciana, existenta unei curbe de la elan pasionat la infrangere.

11.0pt;FRO vreme, aceea a iluziilor si idealurilor tineresti, Eminescu a dorit si a crezut cu putere in implinirea iubirii desavarsite. Poetic, acest lucru s-a exprimat in tonalitati majore, in culori vii si lumini fara pata, intr-o mare abundena vegetala si neincetate sclipiri de ape. In opera publicata, rastimpul de exuberanta tine pana in jurul anului 1876 si insuma Sara pe deal, Floare albastra, Fat-frumos din tei, Craiasa din povesti, Lacul, Dorinta, etc.

11.0pt;FR Peste varietatea subtila a starilor sufletesti communicate, ceea ce reuneste poeziile, dandu-le un aspect comun, este in primul rand stenicitatea sentimentului, plentitudinea clipei de dragoste, care transfigureaza lumea . Apoi prezenta invariabila a codrului si a apei in ipostaza lac sau izvor este iar caracteristica acstei perioade. Apa joaca acum un dublu rol in imagine: acela coloristic, de lucire fina si tremuratoare in intunericul padurii, ajutand la jocul de valori plastice, si acela sonor, de acompaniament sugestiv al starilor sufletesti.

11.0pt;FR Lucirile argintii ale apelor sunt completate de culori intense.Floarea de tei cu sugestia caderii ei in ploaie alba face trecerae de la sclipirile argintii la vagetalul colorat. Ea e o prezenta aproape permanena in poezia eminesciana de tinerete, sugenad elemente coloristice, dinamice ( caderea si troienirea ) si olfactice. Floarea de tei, trandafirii rosii, nuferii galbeni, floarea albastra cea scumpa romanticilor, romanita, codrul deverdeata, florile culuciri de piatra scumpa dau culoare si prospetime vegetala exceptionala peisajului, intensificand bucuria dragostei ce se va implini. E atata explozie de fericire in poezia de dragoste tinereasca a lui Eminescu, incat chiar daca intalnirea de dragoste nu se petrece, asteparea, fie zadarnica, nu intristeaza, nu deprima. De fapt implinirea celor doi cu implinirea dragostei se petrece doar in poezia de inspiratie folclorica, in Fat-frumos din tei si in Calin. In celelalte poetul isi proiecteaza doar in viitor uriasele lui nadejdi de iubire. De aceea nu intamplator, finalul lui Calin, basmul liric, de dragoste, constituie o sinteza a peisajului eminescian caracteristic primei perioade de creatie erotica. Intunericul tainic si stralucitor al padurii de argint, lucirileapelor si lunii, florile albastre, vazduhul tamaiet, toate aceste elemente merg spre s creea cadrul vrajit al dragostei implnite intre fata de imparat si Zburator.

11.0pt;FR In toata poezia erotica a tineretii, figura iubitei are o lumina si o caldura dobandite din concretetea imaginii ei pentru poet. In Floare albastra ea e " rosie ca marul " de caldura soarelui: in Craiasa din povesti " Paru-I galben, / Fata ei lucesc in luna, / Iar in ochii ei albastrii / Toate basmele s-aduna." Tot asa si in Dorinta.

  FRIn Calin implinirea dragostei se manifesta in acelasi mod: "Fata-I rosie ca marul, de noroc I-s umezi ochii… Astfel vine mladioasa, trupul ei frumos il poarta, / Flori albastre are-n paru-I si o stea in frunte poarta."

11.0pt;FRToate aceste elemente se scimba treptat dupa anul 1877. Arar mai rasuna, din inchipuire, cate un ecou al vechii increderi luminoase in dragoste. Dar, in general, tot mai obosit si mai dezamagit de loviturile vietii si neintelegerea societatii contemporane lui poetul da glas unor noi armonii poetice, de mari adincimi, din ce in ce mai triste si mai pline de renuntare. Pentru el, dragostea ramane in trecut si amintirea ei ca si a chipului iubitei se insoteste de o nespusa suferinta. Din aceasta pricina se petrece o concentrare a imaginii, o stilizare si o fixare de contururi apasate. Cadrul nu mai are bogatia, risipa de culori, lumini si parfumuri din tinerete, ci se reduce la două-trei elemente. Luminile se sting, culorile pălesc. De cate ori, iubito, cu simbolurile ei tragice, e o primă mărturie a intunecării. In locul peisajului edenic apare aici "oceanul cel de gheata"; "bolta alburie" a alungat de pe ea orice vioiciune a culorii, iar "luna cea galbenă - o pată" s-a pierdut eminesciana ei strălucire. 3

11.0pt;FRCăldura inimii l-a părăsit pe poet : "Din ce in ce mai singur mă-ntunec si mă-nghet"… sau: " Iar timpul creste-n urma mea…mă-ntunec!" ( Trecut-au anii ).Plopii fara sot scandeaza dureros un peisaj fara nădejde pentru poet. ( Pe lângă plopii fara sot ) iar metafora toamnei ca anotimp al sfarsitului e frecventa. (Sonetul I, Te duci,

umbratic joc, relief pe-un sarcofag în timp."

 ( Arheologie )

"Vino să sedem sub pom.

În vântul adevărului,

vreau părul să ti-l despletesc,

către hotarul pământesc."

 ( Glas în paradis )

Iubita este întâlnită "în fabula verde si caldă-a naturii", în "basmul vegetal al răsurii", între frunzele arămii ale viilor, sub galaxia de fum a stelelor, înconjurată de recele parfum al brazilor, de luciul iezerelor în munti. Trupul ei are sclipiri fosforescente, vibratiile lemnului de vioară si zveltetea ulcioarelor de pământ. Sentimentul este pururea incandescent, chiar dacă uneori este incandescenta stranie a maselor vulcanice selenare. Poezia erotică a "verii de noiembrie", din Catrenele fetei frumoase sau Catrenele dragostei, are astfel vigoarea inefabilă a împlinirii, este o veritabilă "odă a bucuriei" intonată de poetul ce descoperă tineretea perpetuă a vietii. Dincolo de exaltarea încântată a formelor, a culorilor, a miscărilor, transpare fiorul grav al sentimentului autentic. Iubirea nu este un facil si însorit joc într-o natură pitorească, ci un lucid act de constiintă. Iubirea nu poate exista în afara veritabilei comunicări între oameni, în afara universurilor sufletesti tangente :

" Când e singur fiecare

Sufletele noastre sunt în noi,

Altfel nu."

( Spune-o-ncet, n-o spune tare )

Vară de noiembrie, poezia Primăvara îl anuntă pe cel următor, Stihuitorul:

" A cunoaste. A iubi.

A cunoaste - ce înseamnă?

printre flori si-n mare iarbă?

Înc-odată, iar si iară,

poezia este un vesmânt cu care ne îmbrăcăm iubirea si moartea”.

Octavian Goga a gravat în adevăratul "etern uman" , în culorile specificului national, cu o dăruire si un talent exceptional, chipul trecător al vremii sale. În urma sa a rămas vie poezia socială si patriotică, dar si miscătoarele sale cântece de dragoste. Dragostea lui Goga era în primul rând dragoste de tară, dragoste pentru lumea satului si de aceea marea majoritate a poeziilor sale sunt închinate patriei, cântă durerile tăranilor, sacrificiile pentru apărarea pământului strămosesc, suferintele celor asupriti. Dar pentru creearea unei monografii a satului ardelenesc, asa cum Goga îsi propusese, era nevoie si de Cântecele lui Laie Chiorul, crâsmarul din Dealu-Mare, personaj cunoscut în opera lui Goga. Cântecele lui Goga sunt aidoma doinelor noastre populare: de dor si de jale. În Cântecele lui, încărcate cu simtiri si sensuri adânci, sentimentul iubirii capătă expresia dorului folcloric. E în ele o nespusă sete de viată, o discretă părere de rău, o bucurie pătimasă si o undă de neliniste, o goană după năluca acelei iubite, e un "nu-stiu-ce si nu-stiu-cum dureros de dulce", care se cheamă dor si care se împlineste abia în vraja noptilor, spulberându-se o dată cu zorii:

  " Dorurile mele

n-au întruchipare,

Dorurile mele-s

Frunze pe cărare …

Spulberate si strivite frunze pe cărare.

   . . .  . . . . .  . . . . .  . . . . . . .  . . . . .  .

Tot ce-mitese noaptea,

Zorile-mi destramă,

Mi s-a dus norocul …

Nu-l mai plânge, mamă …

ROLa icoana Preacuratei, nu-l mai plânge, mamă."

RO  

ROE aceeasi cutremurare lirică, aceeasi pierdere a fericirii, pricinuită de stingerea visului, spulberat ca un strigoi în lumină, din cunoscutul cântec popular :

RO

RO "Astă-noapte te-am visat,

ROMândro, că te-am sărutat.

ROM-am sculat si-am pipăit,

RODar nimica n-am găsit.

RONumai dorul inimii,

ROScris pe fata perinii."

RO  

Sunt versuri pătimase, coplesitoare, în care arde parcă văpaia păgână a simturilor din Cântarea Cântărilor, mentionată la începutul lucrarii de fată : "Căutat-am noaptea, în asternutul meu, căutat-am pe acela după care inima mea tânjeste, căutatu-l-am, însă nu l-am aflat. "

Atât pe plan erotic cât si în general cântecul lui Laie Chiorul, în psihologia satului, are functie tonică. El înviorează sentimentele gingase, răscoleste usoara melancolie si amintiri înduiosătoare, atîtă patimi si potoleste doruri, oteleste sentimentele majore ale colectivitătii în lupta pentru libertate natională si echitate socială.

Dragostea la Goga apare deci asemenea dragostei din folclor, în cântece de jale si dor, eroii ei fiind popularii "Mândră" si "Mândru".

Doina. Doina, fie de jale, fie de dor, exprimă profunzimea sentimentului de dragoste, puritatea si suferinta pe care acesta o poate provoca.

16.0pt  

16.0ptBibliografie

16.0pt  

Mihai Eminescu - Poezii (Biblioteca scolarului)

Garabet Ibrăileanu - Adela (Biblioteca pentru toti)

Ion Slavici - Mara

George Cosbuc - Poezii (Biblioteca scolarului)

Lucian Blaga - Poezii

Octavian Goga - Poezii

G.Călinescu - Istoria literaturii române de la origini până în prezent

- Enigma Otiliei

V.Alecsandri - Poezii (Biblioteca scolarului)

M.Eliade - Maitreyi

G.Munteanu - Istoria literaturii române

T.Arghezii - Poezii

Limba si literatura română - Manual pentru clasa a 9-a ( editura ALL )

16.0ptIdei

16.0pt  

Iubirea este cea mai vastă si mai veche temă a literaturii

Prezentă în operele de cult - Vechiul Testament : Cântarea cântărilor

- Noul Testament : Epistola I către corinteni de Sf. Apostol Pavel

Temă fundamentală - prezentă în speciile epice, lirice, dramatice

- diferite unghiuri de abordare în functie de vârstă, sex, mediu social, periodă în

timp, stil, artă,…

Diferite ipostaze - iubirea ca initiere

Descrierea celor trei ipostaze si prezenta lor în literatură:

Mitul zburătorului - mit fundamental : Călin, Zburătorul

Pasiunea iubirii - lupta cu destinul, starea de exaltare, încălcarea regulilor, depărtarea ca

obstacol depăsit

Iubirea tragică - Prezenta zeului Tanastos în apropierea zeului Eros

- Romeo si Julieta, Tristan si Isolda

Mari scriitori români preocupati de tema iubirii:

Mihai Eminescu, George Calinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Gala

Galaction, Garabet Ibraileanu, Ion Slavici, Ion Heliade Radulescu, Mihail Sadoveanu, Mircea

Eliade, Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Camil Petrescu, Radu Petrescu

Iubirea la Eminescu: 2 etape - optimismul tineresc

- deziluzia după 1877

îmbinarea planului iubirii cu cel al naturii

elemente romantice tipic eminesciene

Adela G.Ibrăileanu - Analiza sentimentului de dragoste

Emil Codrescu - Adela diferenta de vârtă, schimbarea rel. între ei pe

parcursul operei

Mara - I.Slavici - Iubiea-pasiune

- citatul despre iubirea din Slavici corespunde operelor sale

Mara, nuvelele