Sfaturi juridice

Ce trebuie sa stiu daca ma casatoresc in Franta sau Germania

1. Cetatenii romani care doresc sa se casatoreasca la primariile din Franta pot obtine, la cerere, în vederea constituirii dosarului solicitat de autoritatile franceze, urmatoarele acte:

– traducerea legalizata a originalului certificatului de nastere, pentru care se percepe o taxa de 70 euro. In cazul în care exista o traducere a certificatului efectuata de un traducator autorizat, legalizarea costa 30 euro;
– certificatul de cutuma, 40 euro;
– declaratia persoanei, semnata în fata consulului si legalizata, privind statutul de necasatorit , 30 euro. Persoanele divortate trebuie sa prezinte hotararea de divort cu mentiunea ca sentinta este definitiva, iar cele vaduve vor prezenta certificatul de deces al sotului sau sotiei decedate. Nu se accepta plata prin cec.

Dupa efectuarea casatoriei, aceasta trebuie transcrisa în starea civila din Romania.
2. Incheierea casatoriei la Ambasada

Pentru oficierea casatoriei la ambasada, este necesar ca viitorii soti sa aiba drept de sedere permanenta in Franta. Ambasada poate incheia casatorii atat intre doi cetateni romani, cat si intre un cetatean roman si un cetatean strain, daca legea statului acelui cetatean nu se opune.

Oficierea casatoriei va avea loc dupa trecerea unui termen de 10 zile de la data depunerii cererii insotita de celelalte acte mentionate in cele ce urmeaza.
2.1. Incheierea casatoriei intre doi cetateni romani

Pentru a se putea oficia incheierea casatoriei la Ambasada, cetatenii romani trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

– barbatul sa fi implinit varsta de 18 ani, iar femeia sa fi implinit varsta de 16 ani;
– sa nu fie deja casatoriti;
– sa prezinte documente de identitate valabile (pasapoarte) si dreptul de sedere in Franta.

Acte necesare

– declaratia de casatorie, semnata de viitorii soti la sediul Ambasadei;
– pasapoartele romanesti sau alte documente de identitate romanesti valabile (care nu au expirat);
– certificatele de nastere in original;
– declaratie scrisa si semnata personal, la sediul Ambasadei, de catre fiecare dintre viitorii soti, din care sa rezulte situatia casatoriilor anterioare.
Situatia casatoriilor anterioare se dovedeste, dupa caz, cu urmatoarele:
– copia sentintei de divort sau a hotararii de anulare a unei casatorii anterioare;
– certificatul de deces al fostului sot;
– certificatul de casatorie anterior, cu mentiunea desfacerii casatoriei;
– certificate medicale individuale privind starea sanatatii viitorilor soti, din care sa rezulte clar daca sunt sau nu apti pentru a incheia casatoria; aceste certificate sunt valabile 14 zile de la data emiterii.

Atentie!
Pentru actele prezentate de solicitanti care sunt redactate intr-o limba straina este necesara traducerea efectuata la unul din traducatorii autorizati.
Pentru legalizarea fiecarei traduceri taxa consulara este 30 de euro.
2.2. Incheierea casatoriei intre un cetatean roman si un cetatean strain

Pentru a se putea oficia incheierea casatoriei la Ambasada sau Consulatul roman, solicitantii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

– barbatul sa fi implinit varsta de 18 ani, iar femeia sa fi implinit varsta de 16 ani;
– sa nu fie deja casatoriti;
– sa prezinte documente de identitate valabile (pasapoarte) si dreptul de sedere in Franta.
– legea tarii cetateanului strain sa nu prevada un impediment la casatorie.

Acte necesare pentru cetateanul roman

– declaratia de casatorie, semnata la sediul Ambasadei;
– pasaportul romanesc sau alte documente de identitate romanesti, valabile (care nu au expirat);
– certificatul de nastere in original;
– declaratie scrisa si semnata personal, la sediul Ambasadei, din care sa rezulte situatia casatoriilor anterioare.

Situatia casatoriilor anterioare se dovedeste, dupa caz, cu urmatoarele:
– copia sentintei de divort sau a hotararii de anulare a unei casatorii anterioare;
– certificatul de deces al fostului sot;
– certificatul de casatorie anterior, cu mentiunea desfacerii casatoriei;
– certificatul medical privind starea sanatatii sale, din care sa rezulte clar daca este sau nu apt pentru a incheia casatoria; acest certificate este valabil 14 zile de la data emiterii.

Acte necesare pentru cetateanul strain

– declaratia de casatorie, semnata la sediul Ambasadei;
– un document de identitate valabil (pasaport);
– certificatul de nastere in original;
– un certificat de celibat, eliberat de autoritatile competente ale statului al carui cetatean este, sau de catre misiunea diplomatica ori oficiul consular competent al acelui stat in Franta;
– un certificat de cutuma privind conditiile de forma si de fond ale incheierii casatoriei potrivit legii statului al carui cetatean este.
Acest certificat va fi eliberat, de asemenea, fie de autoritatile competente ale statului al carui cetatean este, fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular competent al acelui stat in Franta.

Av. Coltuc Marius

Scris de admin

Comments are closed.

Sfaturi juridice

Drepturile femeilor în noul Cod Civil

Infidelitatea îi poate costa mult pe cei căsătoriţi, conform noului Cod Civil, iar contractul prenupţial va putea fi îmbunătăţit şi în timpul mariajului. Partenerul nevinovat care suferă un prejudiciu prin …

Citeste mai departe ›
Sfaturi juridice

Ghid practic pentru divort

Divortul este un moment dificil în viata unui om, un moment de rascruce care cu greu poate fi trecut. De aceea este important sa se reflecteze adânc înainte de a …

Citeste mai departe ›
Sfaturi juridice

Indemnizatia de întretinere dupa divort

În noul Cod Civil se mentioneaza acest drept la întretinere al fostului sot, drept prevazut si de vechiul Cod al familiei (în prezent abrogat). În cazurile nefericite ale divorturilor, regula …

Citeste mai departe ›
Sfaturi juridice

Actiune în stabilirea filiatiei fata de tata (paternitatii)

Paternitatea sau filiatia fata de tata desemneaza legatura juridica dintre un copil si tatal sau. Paternitatea poate fi din casatorie sau din afara casatoriei. În mod corelativ, copilul poate fi: …

Citeste mai departe ›
Sfaturi juridice

Legislatie divort si divortul prin acord

Principalele prevederi legate de divort sunt continute de Codul Civil,CARTEA ÎI – Despre familie, Capitolul VII – Desfacerea casatoriei, Art.373 si urmatoarele. Astfel: ” Divortul poate avea loc: a) prin acordul …

Citeste mai departe ›
Sfaturi juridice

Procedura de divort international

Din perspectiva reglementarilor Noului Cod Civil, putem retine regula posibilitatii alegerii de catre parti, a legii incidente în cazul divortului, conventie care trebuie pe de o parte sa fie încheiata …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'A fastidious person in the throes of love is a rich source of mirth.'
    ~ Martha Duffy
  • 'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
    ~ Ralph Waldo Emerson
  • 'The love that lasts longest is the love that is never returned.'
    ~ Somerset Maugham

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri