Relatii

Probleme comune care pot fi rezolvate relativ ușor

169901_645probleme de comunicare relatii7

Sunt complicate relațiile? Da și nu. Da pentru cei care nu reușesc să comunice și să păstreze un echilibru și nu, pentru cei care depun efortul necesar pentru a supraviețui împreună, pe termen lung, într-o stare care să îi aducă cât mai aproape de idealul pe care îl au cu privire la familie și conviețuire. Care sunt cele mai comune probleme cu care se confruntă cuplurile de ziua de azi? Iată câteva exemple concrete:

Lipsa de comunicare

E cât se poate de evident că, pentru a putea păstra un echilibru între doi oameni care locuiesc împreună și petrec împreună cea mai mare parte a timpului lor liber, e nevoie de comunicare. Din păcate, multe cupluri se confruntă cu probleme la acest nivel, problemă care poate fi rezolvată relativ ușor, ați ghicit cum, discutând. Discutând zi de zi, atât despre lucrurile bune cât și despre cele rele, păstrând contactul unul cu celălalt și rezolvând fiecare problemă imediat ce apare.

Critica constantă

Nimeni nu poate locui împreună cu o persoană care îl critică constant, indiferent dacă a greșit sau nu. Sau, poate locui însă va fi nefericit în permanență. Soluția la această problemă este și ea simplă și are de-a face cu empatia și compasiunea. Cu alte cuvinte, trebuie să te comporți cu cel de lângă tine așa cum îți dorești să facă și el la rândul său, să înțelegi că nimeni nu e perfect și să încerci împreună cu persoana respectivă să treceți peste neajunsuri fără a produce răni de natură psihică unul altuia.

Treburile casnice de zi cu zi

Ca și adulți, nu mai avem opțiunea de a-i lăsa pe părinți să se ocupe de treburile casnice de zi cu zi, mai ales cele grele sau cele care nu ne fac plăcere. Trebuie să înțelegem însă că și acestea trebuie făcute și, câtă vreme nu locuim singuri, că nici nu trebuie să le facem singuri. Problema se poate rezolva ușor, discutând despre toate aceste sarcini și împărțindu-le corect, astfel încât fiecare să fie mulțumit, chiar dacă până la urmă, va avea în sarcină și treburi care nu îi fac plăcere.

Echilibrul dintre muncă și viața privată

Poate că ești o persoană pentru care cariera este foarte importantă și muncești din greu pentru a avansa. Nu e nicio problemă în asta, problema apare atunci când echilibrul dintre viața de la locul de muncă și cea personală se rupe, și îți neglijezi relația din această cauză. Nu trebuie să te oprești din a fi ambițioasă din punct de vedere al carierei dar trebuie să te gândești că și relația trebuie întreținută iar acest lucru este imposibil fără a-i dedica partenerului parte din timpul tău liber, timp de calitate pe care să-l petreceți în doi.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is like war,
    Easy to begin but hard to end.'
    ~ Anonymous
  • 'When you love someone, all your saved-up wishes start coming out.'
    ~ Elizabeth Bowen
  • 'The greatest thing you'll ever learn
    Is to love and be loved in return.'
    ~ From 'Unforgettable with Love' Natalie Cole

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri