Intalniri

Minciuni pe care e în regulă să le spui la prima întâlnire

minciuni intalniri

E bine ca orice relație să înceapă deschis, cu adevăruri, de aceea sinceritatea e o cerință absolută. Pentru a începe însă, uneori trebuie și să învățăm să ne „vindem pielea” iar acest lucru poate presupune din start și câteva mici devieri de la linia trasată. Departe de a încuraja minciuna, vom discuta prin urmare despre câteva minciuni nevinovate pe care poți să le spui, fără a face nici un rău și fără a-ți pune în pericol șansele la o relație pozitivă.  Care sunt acestea? Iată câteva exemple concrete:

Te-am remarcat din prima secundă

Bine, poate ai fost la o petrecere, sau e vorba de un coleg/colegă de la locul de muncă, de o persoană pe care ai cunoscut-o prin intermediul unui site de întâlniri. Locul nu contează, contează faptul că spunându-i aceste lucruri, nu doar destinzi atmosfera ci îi și oferi acel plus de încredere pentru a continua, pentru a se deschide la rândul său, pentru a scăpa oarecum de stresul inerent unui asemenea moment când cu toții așteptăm validarea ca pe cel mai important lucru de pe pământ.

Familia mea e ok, jobul meu e ok, eu sunt ok, îmi place viața mea…

Poate ca părinții îți fac zilele negre, colegii de la lucru te stresează peste măsură și ți-ai schimba mâine jobul, poate că te trezești într-o dispoziție proastă de cinci ori pe săptămână însă astea nu sunt lucruri pe care să le discuți la o primă întâlnire. Atitudinea pozitivă te poate ajuta foarte mult iar chestiuni negative de genul celor enumerate mai sus sunt evident, ceva care să te ducă în direcție greșită din acest punct de vedere. Nimănui nu-i plac oamenii care se plâng excesiv și da, faptul că ai face-o chiar înainte de a-l cunoaște cu adevărat, poate părea excesiv dacă nu extrem.

Eram și eu curioasă de acel film/acea carte… etc

Ce din fața ta îți împărtășește poate (mai mult ca sigur) câteva dintre lucrurile care îi plac, poate încearcă să discute cu tine despre ultimul film pe care l-a văzut și care l-a impresionat, ultima carte pe care a citit-o, piesa muzicală care i-a rămas în minte în ultima perioadă. Poate că nu te atrag aceleași lucruri dar în cazul în care vrei să îl vezi și a doua oară, nu strică deloc să te arăți măcar interesată de lucrurile care îi plac și de ce nu, să îți propui chiar să încerci ceva nou.

Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc

Poate că nu toate întâlnirile decurg așa cum plănuiai, poate că vă despărțiți conștienți că nu va mai exista o a doua întâlnire. Asta nu înseamnă însă că trebuie să fii răutăcioasă și să îl faci să se simtă prost. Spune-i că ți-a făcut plăcere și du-te mai departe pe drumul tău. Oricum, indiferent de finalitate, nu ai decât de câștigat chiar și de pe urma unei întâlniri ratate. Experiență și mai multă cunoaștere, dacă nu altceva.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Intalniri

Greșeli care pot ruina o primă întâlnire romantică

O mulțime de lucruri pot ruina o primă întâlnire romantică, începând cu felul în care ne programăm să ajungem la timp, felul cu care ne îmbrăcăm și oferim prima impresie …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Cum să fii mai cuceritoare, chiar dacă ești timidă

Sunt mulți oameni care din cauza timidității au probleme în a-și găsi persoana potrivită și de a face primii pași într-o relație. Nu trebuie să fie așa însă. Chiar dacă …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Cum să debordezi de încredere la prima întâlnire

O primă întâlnire va fi întotdeauna un motiv de stres și asta pentru că în principiu, e ca și cum ai merge la un interviu de angajare. O primă întâlnire …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Întâlnirile romantice în urmă cu 100 de ani

În urmă cu 100 de ani, întâlnirile romantice aveau o altă înțelegere și erau diferite față de cele de astăzi. În general, doi oameni care se curtau, se întâlneau de …

Citeste mai departe ›
Intalniri

4 motive pentru care eșuezi la întâlniri

Întâlnirile romantice pot fi o experiență minunată, dar pentru mulți oameni, acestea pot deveni o sursă de stres și frustrare. În timp ce fiecare întâlnire este diferită, există unele motive …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Lucruri care indică că nu ești pregătită pentru o relație

Atunci când ești singură și îți dorești să ieși din nou la întâlniri pentru a-ți căuta perechea potrivită, trebuie să te asiguri că ești și pregătită pentru a face acest …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love doesn't just sit there, like a stone; it has to be made, like bread, remade all the time, made new.'
    ~ Ursula K Le Guin
  • 'It is impossible to repent of love. The sin of love does not exist.'
    ~ Muriel Spark
  • 'Love is the only sane and satisfactory answer to the problem of human existence.'
    ~ Erich Fromm

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri