Intalniri

Întrebări pe care să le pui la primele întâlniri

intrebari primele intalniri

Perioada primelor întâlniri de la începutul unei relații este extrem de importantă pentru că îți permite să evaluezi potențialul partenerului și șansele pe care le aveți la un viitor fericit împreună. E o loterie, știm, nu vei putea fi sigură niciodată sută la sută că peste 2, 5 sau 10 ani lucrurile nu vor degenera între voi. Poți să te asiguri însă că ai ales, cel puțin în ceea ce te privește pe tine, persoana care ți se potrivește cel mai bine din câteva puncte de vedere esențiale. Cum poți trage concluziile? O poți face alegând întrebările care te pot conduce către decizia de a te implica mai departe sau de a pune capăt relației. Iată câteva exemple:

Îți dorești copii?

Fie că vrei să fii mamă sau nu, e bine să știi și ce planuri are din acest punct de vedere partenerul tău. În cazul în care nu sunteți pe aceeași lungime de undă și nici nu puteți ajunge la un echilibru în acest sens, e mai bine să faci doi pași înapoi înainte de a te implica și de a întâmpina probleme mai târziu. Nu toți oamenii își doresc aceleași lucruri, conștientizează acest lucru înainte de toate.

Ce crezi despre căsătorie?

Sunt oameni care nu își doresc să se căsătorească niciodată în vreme ce alții, încă de la primele întâlniri, fac deja selecția pentru un potențial soț/soție. Nu e nimic în neregulă cu niciunul dintre aceste grupuri, e însă cât se poate de distructiv să te implici într-o relație cu o persoană care nu îți împărtășește viziunea de viitor cu privire la întemeierea unei familii.

Ești o persoană religioasă?

Corectitudinea politică te poate împiedica să pui astfel de întrebări colegilor de la locul de muncă ori persoanelor pe care tocmai le-ai cunoscut. Când vine vorba de relații însă, nu mai putem discuta despre atitudini sau gesturi discriminatorii. Și asta pentru că ai nevoie de un partener cu care să fii pe aceeași lungime de undă, mai ales când vine vorba despre trăsături de personalitate definitorii. Iar, religia, și apartenența/dedicația la/pentru acea religie, este cât se poate de importantă.

Cum îți organizezi bugetul?

Poate că nu vei pune o asemenea întrebare încă de la prima întâlnire. Poate, că e bine să o deghizezi într-o serie de alte întrebări care să te conducă la aceeași concluzie. Vrem nu vrem, însă, banii sunt și vor fi întotdeauna una dintre cele mai importante surse cauzatoare de probleme în relații. Pentru a evita asemenea probleme, e nevoie de compatibilitate financiară, de înțelegere cu privire la buget, cheltuieli și economii.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Intalniri

Greșeli care pot ruina o primă întâlnire romantică

O mulțime de lucruri pot ruina o primă întâlnire romantică, începând cu felul în care ne programăm să ajungem la timp, felul cu care ne îmbrăcăm și oferim prima impresie …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Cum să fii mai cuceritoare, chiar dacă ești timidă

Sunt mulți oameni care din cauza timidității au probleme în a-și găsi persoana potrivită și de a face primii pași într-o relație. Nu trebuie să fie așa însă. Chiar dacă …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Cum să debordezi de încredere la prima întâlnire

O primă întâlnire va fi întotdeauna un motiv de stres și asta pentru că în principiu, e ca și cum ai merge la un interviu de angajare. O primă întâlnire …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Întâlnirile romantice în urmă cu 100 de ani

În urmă cu 100 de ani, întâlnirile romantice aveau o altă înțelegere și erau diferite față de cele de astăzi. În general, doi oameni care se curtau, se întâlneau de …

Citeste mai departe ›
Intalniri

4 motive pentru care eșuezi la întâlniri

Întâlnirile romantice pot fi o experiență minunată, dar pentru mulți oameni, acestea pot deveni o sursă de stres și frustrare. În timp ce fiecare întâlnire este diferită, există unele motive …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Lucruri care indică că nu ești pregătită pentru o relație

Atunci când ești singură și îți dorești să ieși din nou la întâlniri pentru a-ți căuta perechea potrivită, trebuie să te asiguri că ești și pregătită pentru a face acest …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
    ~ Elie Wiesel
  • 'Love is the great miracle cure. Loving ourselves works miracles in our lives.'
    ~ Louise Hay
  • 'True love cannot be found where it truly does not exist,
    Nor can it be hidden where it truly does.'
    ~ Anonymous

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri